PC MAGAZINE IUNIE 2002
	[ Imprimare ]	Alegeti categoria Sisteme Componente Stocare Comunicatii Imprimare Imagine Divertisment Software

TESTE COMPARATIVE
[ sumarul caracteristicilor ] [ teste de performanţă ]

Print

Ştefan Iliescu
Şerban Păduroiu
Cristian Lăcraru

În 1984 Hewlett-Packard revoluţiona domeniul imprimantelor laser prin lansarea primului model LaserJet, destinat nu numai sistemelor departamentale (aşa cum se întâmplase până atunci), ci şi celor personale. Din acel moment piaţa imprimantelor laser a cunoscut o scădere permanentă a preţului de achiziţie şi al consumabilelor, în acelaşi timp cu creşterea constantă a calităţii documentelor tipărite.

Diferenţele dintre imprimantele inkjet şi cele laser sunt multiple. Tonerul folosit în cazul laserelor este folosit uscat, în timp ce cerneala folosită de inkjeturi este lichidă. În timp, costurile de exploatare ale unei imprimante cu jet de cerneală ajung de aproape 10 ori mai mari decât cele asociate unei imprimante laser. Dacă necesităţile dumneavoastră de tipărire sunt de volum mic şi impun folosirea culorilor, atunci o imprimantă cu jet de cerneală este recomandată. Dacă, însă, doriţi să tipăriţi cantităţi mari de documente, economia de timp fiind de asemenea un factor important, o imprimantă laser se poate dovedi soluţia problemelor dumneavoastră.
Atunci când v-aţi decis să cumpăraţi o imprimantă laser, există câteva aspecte care trebuie cunoscute şi evaluate cu mare grijă.

Capacitatea de tipărire şi viteza
Dacă imprimanta va fi destinată categoriei de utilizatori individuali sau în birouri de dimensiuni mici, înseamnă că un volum de tipărire în jur de 2-3000 de pagini lunar este de ajuns. O imprimantă destinată firmelor cu mai mulţi utilizatori va trebui să facă faţă unei solicitări mai mari ca volum lunar de tipărire. Aici poate fi vorba de câteva zeci de mii, chiar sute de mii, de pagini tipărite în fiecare lună, ceea ce impune achiziţionarea unui model dintr-o categorie superioară. Desigur, există maşini de tipărit de volum foarte mare, care sunt capabile de tipărirea câtorva sute de pagini pe minut în regim permanent, însă ele nu fac obiectul testului nostru.

Limbajele de tipărire
Cel mai răspândit limbaj în momentul de faţă este PCL (Printer Control Language), introdus de HP în 1970, şi folosit iniţial în cazul imprimantelor matriciale. Prima versiune de largă răspândire a fost versiunea 3, care oferea suport doar pentru anumite sarcini simple, iar PCL 4 a adus o îmbunătăţire a suportului pentru tipărirea graficelor. PCL 5, dezvoltat iniţial pentru LaserJet III, oferea facilităţi precum scalarea fonturilor şi suportul formatelor vectoriale. De asemenea, PCL5 folosea diferite tipuri de compresie astfel încât se obţinea o creştere considerabilă a vitezei de tipărire. PCL 5e a adus odată cu el comunicaţia bidirecţională, pentru raportarea informaţiilor de stare ale imprimantei, însă nu a adus îmbunătăţirea calităţii de tipărire. PCL 6 a fost introdus în anul 1996 şi este un limbaj complet rescris. Orientarea pe lucrul cu obiecte a adus o îmbunătăţire a flexibilităţii şi o creştere semnificativă a vitezei de prelucrare a documentelor grafice.

Aparţinând companiei Adobe Systems, limbajul PostScript a fost introdus în anul 1985. Acesta realizează o descriere a paginilor în mod vectorial, apoi trimite datele către imprimantă pentru a fi rasterizate (convertite în puncte). PostScript 1 era un limbaj folosit de editurile mari datorită faptului că puteau transforma imagini la 300 dpi în imagini la 2400 dpi, folosite de maşinile de tipărit. Marele avantaj al limbajului PostScript era portabilitatea, orice platformă fiind capabilă să-l interpreteze. În acest fel, tot ce aveaţi nevoie era un driver pentru a transforma informaţia în format PostScript, care putea apoi fi înţeles de orice imprimantă PostScript. Marele dezavantaj al limbajului constă în faptul că aparţine unei companii şi pentru a fi folosit necesită licenţiere, ceea ce duce la creşterea preţului imprimantelor care îl folosesc.

PostScript 2 a adus o compresie superioară, conducând la creşterea vitezei de tipărire, a îmbunătăţit algoritmii de halftoning şi modul de administrare a memoriei. Ultima versiune de PostScript, a treia, include îmbunătăţiri semnificative aduse modulului de interpretare, acest lucru afectând în mod direct şi pozitiv calitatea, siguranţa, eficienţa şi productivitatea.

GDI (Graphical Device Interface) reprezintă o alternativă în faţa imprimantelor care folosesc PostScript sau PCL şi utilizează procesorul intern al imprimantei. Limbajul foloseşte resursele PC-ului pentru a efectua toate prelucrările asupra documentului ce urmează a fi tipărit sub mediul Windows, trimiţând apoi informaţia direct în format bitmap pentru a fi tipărită. În consecinţă, nu mai este nevoie de un procesor puternic şi multă memorie la nivelul imprimantei, acest fapt conducând la scăderea preţului. Pe de altă parte, prelucrarea documentului la nivelul sistemului conduce la încărcarea acestuia, lucru simţit foarte clar în cazul sistemelor mai slabe.

Mecanismul de transport a hârtiei
Alături de formatul maxim suportat, un element important este constituit şi de varietatea tipurilor de media acceptate de imprimantă (transparente, calc, plicuri, carton). De asemenea, foarte importantă se poate dovedi facilitatea de tipărire duplex, adică de tipărire pe ambele feţe ale colii de hârtie, scăzând astfel costurile consumabilelor. Multe imprimante disponibile astăzi folosesc aşa-numitul duplex manual, ceea ce presupune tipărirea paginilor fără soţ, urmată de reaşezarea hârtiei în tava de alimentare şi tipărirea paginilor cu soţ.

Alegerea redacţiei
Rolul unui test comparativ este de a pune faţă în faţă mai multe echipamente din aceeaşi categorie, pentru a evidenţia atât plusurile cât şi minusurile fiecăruia, raportat la ceilalţi participanţi.

Considerate de multe ori un barometru al evoluţiei produselor de pe piaţă, testele noastre nu îşi propun impunerea unui echipament sau eliminarea altuia. Dorinţa noastră este în primul rând de a informa cititorii despre oferta disponibilă, cu bune şi cu mai puţin bune, privită prin ochii unor oameni care au un anumit nivel de experienţă în evaluarea echipamentelor. Evident că nu putem acoperi toate echipamentele disponibile pe piaţă într-o anumită categorie, şi nici nu ne propunem asta. De aceea nici nu considerăm alegerile noastre ca fiind nişte verdicte universal valabile.

La categoria imprimantelor pentru acasă şi pentru birouri mici au existat opt participanţi. Aşa cum am mai spus, preţul de achiziţie a scăzut atât de mult în cazul unora dintre modele, încât acesta nu mai constituie o piedică în achiziţionarea unei imprimante laser acasă. HP LaserJet 1000w ne-a convins şi de această dată, alături de preţul mic de achiziţie fiind foarte apreciate uşurinţa în instalare şi operare, atribute esenţiale atunci când ne referim la utilizatori individuali. A doua alegere la această categorie se numeşte Kyocera FS-1010. Funcţionarea ireproşabilă pe toată durata testelor, împreună cu procesul de instalare fără probleme o recomandă chiar şi acolo unde utilizatorii nu sunt specialişti. În plus, multitudinea de opţiuni suplimentare, alături de cel mai mic preţ declarat pentru tipărirea unei pagini, au fost decisive în decizia noastră finală.

Categoria imprimantelor pentru birouri medii a avut cinci participanţi, lucru care nu înseamnă că rezultatele nu au fost strânse. HP 4100tn şi-a apărat susţinut titlul de anul trecut, fiind însă nevoită să cedeze în final cununa de lauri modelului Lexmark T520n. Cu cel mai mic preţ al categoriei şi performanţele de viteză cele mai apropiate de valoarea declarată de producător, T520n a impresionat şi prin multitudinea de facilităţi opţionale oferite.

Cum am testat
Împărţirea celor 13 imprimante aflate în test s-a făcut pe două categorii: pentru acasă şi grupuri mici de lucru (până la 17 ppm) şi pentru grupuri medii de lucru (peste 17 ppm). Testarea s-a efectuat folosind fişiere de test de dimensiuni şi cu conţinut tipic aplicaţiilor uzuale, pentru a reprezenta performanţa în condiţii normale de exploatare.

În tabelul cu testele de performanţă am prezentat datele ca pagini efective pe minut. Acest număr a fost calculat bazat pe un timp important pentru utilizatorul final, acela scurs din momentul apăsării pe butonul OK din fereastra de print până la căderea ultimei foi tipărite în tavă. În acest timp este inclus şi timpul de latenţă necesar pentru pornirea imprimării efective. Trebuie notat că în majoritatea testelor noastre sunt tipărite puţine pagini ce au o serie de elemente grafice. În aceste cazuri, viteza brută de imprimare a echipamentului este mai puţin importantă decât cea de rasterizare a imaginilor şi decât timpul de pornire din starea normală de repaus.

Pentru a asigura condiţii egale de testare, a fost folosit un acelaşi sistem de test (Athlon XP 1800+, 256 MB DDR-RAM, Windows 2000 Professional), folosindu-se aceeaşi imagine a sistemului de operare la care au fost instalate driverele oferite împreună cu imprimanta de către producător. Testele au fost desfăşurate simulându-se o reţea locală prin intermediul unui HUB 10/100 Mbps. În cazul imprimantelor fără opţiune de reţea s-a folosit portul USB. Toate testele de performanţă au fost efectuate folosind atât emularea PCL, cât şi PostScript la rezoluţia de 600 dpi, în setările sugerate implicit de driver.

Deoarece am considerat aplicaţia Microsoft Word 2000 ca fiind ce mai populară din care utilizatorii imprimă, cele mai multe teste au fost efectuate cu ea. Testele de 12 pagini text formatat şi neformatat ne-au ajutat să punem în evidenţă viteza susţinută de imprimare a engine-ului, în timp ce testul de 12 pagini text şi grafică a pus în valoare puterea de rasterizare. Testul de 32 de pagini, o combinaţie a celor de mai sus, s-a dorit a reprezenta o sumă a performanţelor în aplicaţia Word. Prin măsurarea timpilor de tipărire dintre două pagini consecutive (text neformatat) am putut verifica viteza specificată de fiecare producător.

Testul de o pagină în Microsoft Excel 2000 a fost constituit de un tabel simplu şi a avut ca rol punerea în evidenţă a timpului iniţial de latenţă. Cel de-al doilea test, în care trebuiau tipărite 3 pagini de grafice, au avut ca prim scop surprinderea vitezei de rasterizare a graficii vectoriale.

Testul de 12 pagini în Microsoft PowerPoint 2000 a solicitat la maxim capacitatea de rasterizare a imprimantelor. În acest test, au fost net avantajate imprimantele cu un driver eficient, procesor rapid şi memorie suficientă.

În ultimul test de performanţă imprimantele au fost solicitate să tipărească un document Adobe Acrobat 4 de 6 pagini, apelându-se la capacitatea driverului de a lucra cu aplicaţia şi procesorul imprimantei.