PC MAGAZINE Iunie 2004
	[ Imagine ]	Alegeti categoria Sisteme Componente Stocare Comunicatii Imprimare Imagine Divertisment Software

TESTE COMPARATIVE

Imagini digitale

Cristian Lăcraru, Ştefan Iliescu

Deşi nu a evoluat foarte mult din punct de vedere tehnologic, scaner-ul a rămas o unealtă deocamdată fără pretendent la acelaşi titlu. Singur pe parcela lui. Nu e scump, nu e foarte greu de realizat, îşi face treaba bine şi nu are înlocuitor. Aşa arată cartea de vizită a unui astfel de echipament în acest moment. Cea mai bună reclamă rămâne deci unicitatea pe piaţă. Cu siguranţă funcţionează. Şi funcţionează bine.

Fiind vorba de scanere pentru acasă am impus o limită maximă de preţ în care să se încadreze modele. Această valoare a fost fixată la 100×, ţinând cont de oferta existentă pe piaţă şi de faptul că această sumă se află totuşi între salariul minim şi cel mediu pe economie de la noi din ţară.

Cum merge un scaner

Treaba unui scaner este aceea de a transforma informaţia analogică, respectiv a luminii, în informaţie digitală. Ce înseamnă asta: un document, prezent în format fizic (hârtie, plastic...) este transpus sub forma unei imagini (poză) în format digital. Se face în acest mod trecerea documentului în format electronic, de aici putând fi manevrat în diverse scopuri (mail, Web).

Piesa de bază a scanerului constă într-un şir de celule fotosensibile capabile să detecteze lumina reflectată sau transmisă prin obiectul scanat. Aceste celule fotosensibile sunt de fapt nişte diode capabile de a recepta lumina atunci când sunt alimentate electric. Tot acest şir de diode formează senzorul scanerului (CCD - Charged-Couple Devices), care converteşte intensitatea luminii în sarcină electrică.

O altă componentă importantă este convertorul analog-digital, rolul său fiind acela de a transforma informaţia analogică în informaţie digitală. Fiecare diodă din miile care formează CCD-ul crează un pixel din imaginea scanată, iar pentru a stoca informaţia corespunzătoare descrierii pixelului respectiv este necesar un anumit număr de biţi. Cu cât se dedică un număr mai mare de biţi fiecărui pixel, cu atât se va putea obţine o calitate mai bună a imaginii scanate.

Mmajoritatea scanerelor disponibile astăzi foloseşte senzorul CCD, însă unele modele noi folosesc senzor CIS (Contact Image Sensor). În cazul unui scaner CCD, lumina reflectată din documentul original traversează un sistem de oglinzi, care o redirecţionează către senzorul CCD. În tehnologia CIS, şirul de diode este plasat chiar sub documentul scanat, astfel încât senzorul captează direct lumina reflectată de document. Din moment ce scanerele cu CIS nu necesită un sistem foarte complicat de captare a luminii, rezultă un preţ mai scăzut, dimensiunile sunt mai mici, iar durabilitatea creşte. Datorită dimensiunilor reduse, senzorii CIS sunt recomandaţi în cazul scanerelor portabile. Senzorii CIS folosesc convertoare analog-digital încorporate, astfel rezultând şi un consum redus de energie. Principalul neajuns al tehnologiei CIS constă însă tocmai în convertorul analog-digital, acesta ocupând un spaţiu care în mod normal ar fi trebuit să contribuie la captarea luminii. Rezultatul constă în scăderea calităţii imaginilor scanate, astfel că mulţi utilizatori preferă achiziţionarea unui model cu senzor CCD, în ciuda preţului ceva mai mare.

Procesul de capturare a luminii reflectate, sau care traversează obiectul scanat, necesită în mod evident o sursă de lumină, iar calitatea acesteia poate influenţa în mod decisiv rezultatul. Primele modele de scanere desktop foloseau becuri fluorescente. Potrivite multor tipuri de documente, becurile fluorescente prezintă două dezavantaje majore: nu sunt capabile să emită aceeaşi intensitate de lumină pe o perioadă lungă de timp, iar cantitatea mare de căldură degajată conduce la deteriorarea componentelor interne. Din aceste motive, majoritatea producătorilor au trecut la folosirea lămpilor catod-rece, care pot furniza o lumină mai intensă şi degajă foarte puţină căldură. Scanerele CIS folosesc câmpuri dense de LED-uri RGB pentru a produce lumină albă.

Tipuri de scanere

În afară de modul de iluminare utilizat (lampă catod rece sau LED RGB), se mai poate face o diferenţiere a scanerelor, funcţie de modul de lucru al fiecăruia. Este vorba de flatbed, sheetfed, handheld, foto.

Flatbed

Scanerele flatbed folosesc un geam orizontal de sticlă, pe sub care trece senzorul de lumină, fiind acoperit cu un capac. Puteţi aşeza pe acest geam documentul ce urmează a fi scanat, fie că acesta este o poză sau o carte. Lumina emisă de sub sticlă se reflectă în obiectul scanat şi este apoi captată de senzorul CCD aflat în mişcare. Principalul avantaj al scanerelor flatbed este că se pot scana cărţi sau chiar suprafeţe de pe obiecte 3D, dezavantajul major constând în spaţiul relativ mare ocupat pe birou.

Sheetfed

Spre deosebire de modelele flatbed, în cazul de faţă senzorul este fix, pagina scanată fiind deplasată prin dreptul acestuia. Acest tip de scanere este recomandat celor care doresc să transforme în format digital o cantitate mare de documente, mai ales prin combinarea cu un modul ADF (automatic document feeder - alimentator automat de documente). Spaţiul ocupat pe birou este mult redus, însă, evident, apare dezavantajul constituit de imposibilitatea scanării obiectelor tridimensionale. Există însă şi posibilitatea combinării unui scaner flatbed cu unul sheetfed, lucru destul de des utilizat în momentul de faţă. Astfel sunt îndeplinite funcţiile clasice de scanare, în acelaşi timp cu posibilitatea de scanare multiplă de documente, în special în cazul în care nu este necesară o rezoluţie prea mare de lucru şi timpul acordat este prea scurt.

Handheld

Modelele manuale folosesc un senzor de aproximativ 12-13 cm lungime, fiind foarte uşor de transportat. Pentru a realiza scanarea unui document, utilizatorul trebuie să deplaseze scanerul pe deasupra colii de hârtie. Datorită dimensiunilor reduse ale senzorului, scanarea unui document se face în mai multe treceri. De obicei, acest tip de scanere este însoţit de aplicaţii destinate combinării diferitelor fragmente rezultate într-un întreg. Dacă avantajul major oferit de modelele manuale constă în portabilitate, marele dezavantaj se numeşte lipsă de uşurinţă în utilizare. Dacă nu ai o mână foarte precisă vei avea nevoie de câteva încercări succesive pentru a realiza o scanare corectă. Este util în cazul în care suprafeţele ce urmează a fi scanate nu pot fi manevrate, cum ar fi de exemplu pânza unui tablou sau o masă pictată.

Filme şi medii transparente

Utilizatorul obişnuit, cel căruia îi adresăm acest test, nu va avea prea des nevoie să scaneze negative sau medii transparente, iar atunci când va avea cu siguranţă nu o va face la nivel profesional. Însă cei care lucrează în domenii ca prelucrarea grafică profesională sau în publicitate vor dori ca rezultatele să fie perfecte. Datorită dimensiunilor foarte reduse ale negativelor, rezoluţia folosită pentru a obţine rezultate bune trebuie să fie foarte mare. Preţul unui scaner de film variază între câteva sute şi câteva mii de dolari.

Adâncime de culoare

Aşa cum este normal în cazul oricărei tehnologii, există câteva aspecte tehnice pe care orice utilizator este bine să le cunoască, înainte de a face alegerea finală. Primul termen este adâncimea de culoare. Pentru descrierea fiecărui pixel al unei imagini, scanerul poate stoca o cantitate pe un anumit număr de biţi. Respectivul număr de biţi reprezintă adâncimea de culoare. Cu cât folosim o adâncime de culoare mai mare, cu atât vom obţine o calitate mai bună a imaginii scanate şi de asemenea o dimensiune mai mare a fişierului rezultat. Adâncimea de culoare minimă pentru obţinerea unei calităţi decente este de 24 de biţi. Deci pentru fiecare pixel, scanerul reţine 8 biţi de informaţie pentru fiecare din cele trei nivele de culoare (RGB - Red-roşu, Green-verde şi Blue-albastru).

În practică există un anumit nivel de pierdere a informaţiei în timpul procesului de scanare, datorită unui număr de factori externi. Astfel, calitatea imaginii scanate suferă mici modificări în zonele de luminozitate mare şi în cele întunecate. Dacă scanezi negative sau medii transparente, chiar dacă o faci la nivel de amatori, 30 de biţi de culoare reprezintă minimum necesar, iar 36 este o valoare de preferat.

Rezoluţie

Există două tipuri de rezoluţie, optică şi interpolată; prima este cea importantă. Rezoluţia optică sau hardware a unui scaner este măsurată în puncte sau pixeli pe inch (dpi sau ppi). Un număr mai mare de pixeli înseamnă o rezoluţie mai bună şi o calitate superioară a imaginii, cel puţin în teorie. Numărul de pixeli pe care un scaner este capabil să îl genereze se bazează pe numărul de celule fotosensibile ce se află plasat în capul de scanare.

Rezoluţia interpolată are întotdeauna o valoare mai mare, uneori mult mai mare, decât cea optică. Pentru a obţine o rezoluţie interpolată, scanerul preia informaţia din pixeli alăturaţi şi folosind algoritmi matematici, umple spaţiul liber dintre ei. Nu te lăsa păcălit de rezoluţia interpolată şi caută să afli exact rezoluţia optică de care este capabil un scaner.

Viteză

Majoritatea celor care cumpără un scaner pentru uz personal nu sunt foarte interesaţi de viteza de scanare, însă în orice caz nu îţi vei dori să aştepţi de ordinul zecilor de minute scanarea unui document. Principalul parametru în funcţie de care variază viteza este rezoluţia. Cu cât creşte rezoluţia folosită, cu atât va trebui să aştepţi mai mult finalizarea scanării.

Interfaţă

Conectarea scanerului la PC se poate face în mai multe feluri. Chiar dacă mai există încă modele cu port paralel, majoritatea folosesc USB sau SCSI. Conectarea USB a devenit foarte populară datorită uşurinţei pe care o capătă procesul de instalare, la care se adaugă cantitatea mare de date care poate fi transferată rapid. Interfaţa SCSI a rămas populară în cazul celor care folosesc sisteme Macintosh, instalarea şi configurarea necesitând destulă experienţă.

Aplicaţii suplimentare

Atunci când cumperi un scaner primeşti de obicei un număr de aplicaţii incluse. Pe lângă driverele de instalare, cel mai des vei întâlni o aplicaţie de editare a imaginilor şi un program de recunoaştere a caracterelor (OCR - Optical Character Recognition).

Pentru cei care instalează scanerul pe un sistem de operare Windows, driverul este de obicei compatibil TWAIN. TWAIN (Technology Without An Interesting Name) este un standard care permite scanarea documentelor prin intermediul altor aplicaţii de editare, decât aplicaţia de scanare proprietară.

Aplicaţiile de editare incluse oferă de obicei o gamă limitată de opţiuni faţă de programul original, însă pentru majoritatea utilizatorilor individuali nici nu va fi nevoie de mai mult pentru aplicarea anumitor prelucrări primare asupra imaginilor scanate.

Programul de recunoaştere a caracterelor realizează transformarea textului din format tipărit în format digital, editabil. Cele mai răspândite aplicaţii OCR sunt ABBYY Fine Reader, Xerox TextBridge şi ScanSoft OmniPage.

glosar

CCD (Charge Coupled Device) - dispozitiv electronic de captare şi conversie a luminii (informaţie optică) în informaţie electronică. Fiecare element al imaginii scanate este transpus în semnal electric, intensitatea acestuia corespunzând unei culori din spectru.

Driver - software dedicat în exclusivitate comunicaţiei cu un anume echipament hardware. Fără drivere care să le controleze, toate subansamblele dintr-un PC ar fi complet inutile. Driverele sunt încărcate şi gestionate de sistemul de operare.

TWAIN - protocol pentru schimbul de informaţii între aplicaţii şi echipamente precum scanerele sau aparatele foto digitale. TWAIN spre exemplu face posibilă comunicarea între o cameră foto digitală şi un soft prin intermediul calculatorului. Prin intermediul TWAIN putem scana o imagine direct într-o aplicaţie precum Photoshop eliminându-se astfel metoda scanării în aplicaţia proprie scaner-ului pentru ca mai apoi aceasta să fie trimisă către Adobe Photoshop.

USB (Universal Serial Bus) - interfaţă plug and play între calculator şi un alt echipament extern (imprimantă, scaner, aparat foto digital, tastatură, mouse...). Echipamentele care prezintă un port USB nu necesită o altă placă de extensie, rata de transfer acceptată fiind de 12Mbps pentru standardul USB 1.1 şi de 480Mbps pentru standrdul USB 2.0.

Cum am testat

Testele au fost desfăşurate în laboratorul PC Magazine Romania folosindu-se acelaşi sistem de test pentru fiecare model în parte. Configuraţia sistemului de test a fost următoarea: placă de bază Epox 4PDA3i, cipset Intel 865PE (SouthBrige ICH5 USB 2.0), procesor Intel Pentium 4 3GHz/FSB 800MHz, 2x512MB DDR PC3200 (dual-channel), Hard Disk Seagate Barracuda 7200.7, 160GB, 7200rpm, 8MB buffer, SATA, placă video cipset FX5600. Sistemul de operare utilizat a fost Windows XP Professional. Pentru fiecare scaner testat s-a instalat o imagine curată a sistemului de operare, asigurându-se astfel condiţii identice de testare. Driverele utilizate au fost cele aflate în cutiile scanerelor. Testele au fost separate pe două categorii. Cea de viteză şi cea de calitate.

Testele de viteză au constat în măsurarea timpilor necesari pentru previzualizarea unei pagini A4, scanarea unei pagini A4 la 150dpi şi scanarea unei fotografii 10x15cm, la 300dpi.

În cadrul testului de calitate am avut în vedere capacitatea de recunoaştere a culorilor, în acest sens fiind utilizată o miră de bare calibrată, cu rezoluţie de 3386dpi, raster 70 linii/cm, tiparul fiind realizat de Heidelberg Speedmaster pe o hârtie dublu cretată, lucioasă, cu grad alb 100% şi opacitate 97,4%, cu scaner de placă CPC-31. Grila este reprodusă în spaţiul de culoare CMYK, conţinând o serie de valori predefinite şi cunoscute. Caseta scanată are umătoarele caracteristici de culoare CMYK: C-60, M-90, Y-20, K-10. Nu au fost efectuate alte corecţii de culoare. După etapa de scanare, am preluat mira şi am utilizat-o în Adobe Photoshop 7.0, direct în spaţiul de culoare CMYK. Prin intermediul acestui program am efectuat câte trei citiri de suprafaţă. Au fost citite canalele CMYK în parte, pentru fiecare dintre acestea notându-se cele mai apropiate valori obţinute faţă de cele cunoscute iniţial pe miră. Abaterea a fost calculată prin diferenţa dintre valorile cunoscute şi cele măsurate de fiecare scaner, rezultatele fiind înregistrate pe fiecare canal, valoarea fiind luată în modul. Valorile înregistrate pot fi influenţate de orice factor de felul prezenţei urmelor de grăsime de pe degete, sau particulelor de praf pe suprafaţa din sticlă. Calibrarea scanerului reprezintă o operaţiune ce implică o mulţime de bani şi nu se justifică în nici un caz după achiziţionarea unui scaner pentru acasă. Din aceste cauze nu am efectuat nici o modificare asupra nici unui scaner.

Pentru aprecierea calităţii cu care fiecare scaner a fost capabil să realizeze operaţiunea OCR s-a folosit o foaie A4 (aflată în imaginea alăturată). S-au urmărit atât recunoaşterea caracterelor cu şi fără diacritice, precum şi recunoaşterea şi poziţionarea imaginilor şi tabelelor în text. Notarea a fost simplă, luându-se în considerare trei aspecte. Recunoaşterea corectă a caracterelor fără diacritice, recunoaşterea corectă a diacriticelor şi respectarea aşezării în pagină a textului, pozelor şi tabelelor. Operaţiunea de OCR-izare a constituit dintotdeauna un test greu aplicat segmentului software din această categorie. Până în acest moment nici un scaner sosit în laborator nu a trecut cu notă maximă această operaţiune. Sigur că şi fişa de test este aleasă astfel încât modulele de recunoaştere să fie solicitate cât mai mult. Se observă însă destul de bine evoluţia înregistrată de software-ul profesional, în acest moment OCR-ul aplicat pe o pagină standard (cu text fără inserturi complicate de tabele, grafice şi poze), realizându-se excelent, rezultatele fiind uneori uimitoare.

Cum am notat

Pentru evaluarea cât mai corectă a fiecărui model în parte, apelăm la o schemă de punctare bazată pe trei stâlpi de susţinere: performanţă, dotări şi preţ. Aprecierea de performanţă a inclus testele rulate, fiecare rezultat contribuind la scorul final, conform ponderilor din schema alăturată. Dotările s-au referit la tipul senzorului, rezoluţia hardware, adâncimea de culoare, interfaţa folosită, capabilitatea de a scana filme, precum şi la garanţia oferită. Importanţa preţului este evidentă şi nu mai are nevoie de alte comentarii.

Sfaturi de cumpărare

Am spus în introducerea acestui test că nu întâlnim diferenţe tehnologice prea mari de la un model la altul. Deşi acest lucru este cât se poate de clar şi nu trebuie să îţi mai faci probleme cu o documentare serioasă asupra tehnologiilor interne, sunt câteva aspecte de care trebuie să ţii cont înainte să scoţi banii din buzunar. Nu credem că preţul mai este un factor prea important în acest caz, ţinând cont de faptul că pentru sectorul de acasă media este cam aceeaşi, undeva în jurul valorii de 100×. Mare atenţie la caracteristicile tehnice prezente atât pe cutie (dacă eşti foarte grăbit şi nu mai ai timp de alte documentări), dar şi în manualul de utilizare, fie tipărit fie în format electronic. Aici poţi să fii atent la rezoluţie, adâncime de culoare, soft pentru OCR, software adiţional... în general cam tot ce e prezent în tabelul cu "Sumarul caracteristicilor". La rezoluţie mai facem o precizare. Există unii producători care tipăresc pe cutia produsului valoarea (de exemplu) 1200x600 dpi. Atenţie mare în astfel de cazuri. Rezoluţia care te interesează, cea care conteză de fapt, este reprezentată de valoarea cea mai mică, în acest caz 600 dpi.

Dacă eşti amator de scanarea filmelor foto aruncă o privire şi la tipul de adaptor de transparenţă existent (fie el încorporat fie separat; la acesta din urmă ai avanatajul că poţi da banii şi mai târziu pe el). Nu uita însă că un adaptor de transparenţă de pe un scaner pentru acasă nu va oferi niciodată o calitate excepţională a scanării. Este însă de ajuns pentru amatori.

Ca întotdeauna sfătuim cumpărătorii să aloce un timp aparte unei documentări pe Internet, poate mijlocul cel mai simplu şi la îndemână de informare în acest moment.