CeBIT - PC Magazine Romania, Mai 2001
De-a visul, visul
Dincolo de tehnologii, CeBIT-ul e un loc de visare. Dovada? Rândurile de mai
jos trimise prin e-mail de un cititor din Germania al revistei PC Magazine.
Iată că vine primăvara și dulcele gust ivit printre frunze ridică în vis senzația
aceea cu tentantă izmă de Icar... Se face soare la fiecare secundă de nor și
izbucnesc parcă secundele de muguri noaptea... Și, începe și se termină CeBit
la Hanovra. Nu! Nu o să vă povestesc de CeBIT, ci o să încerc să deslușesc doar
gestul acela al visului de visat atârnat la poarta green (-cardata) a Deutschland-ului.
Atmosfera mare de oameni la patru ace (sau cinci, sau șase...) cu zâmbete de
la o ureche la alta și cu mulți, mulți bani plutind invizibil prin esența ascunsă
a produselor, gesturilor, visurilor... Eu lucrez în Germania și sunt dintre
cei cu visul în palmă sau, mai bine spus, în cont. E primăvară și e vremea de
visat. Vine omul, ăla isteț și bun, cu banii adunați numai el știe cum și pune
piciorul la Hanovra, după zbor și zbor și zbor... Oarecum mai aproape de nori,
visurile sunt de legat și de dezlegat. Și cu gândurile de-a valma, sperând să
prindă niscaiva pliante (fără să știe săracul ce-l așteaptă!!!) dă fuga de la
aeroport la S-Bahn (sau U-Bahn sau ăia mai șmecheri la taxi) și după ce lasă
,,o șapcă de bani" (mamă câte chile de cartofi!) dă omul cu sufletul lui mare
și banii lui puțini, de intrarea aia bățoasă. Și mulțumește lui Dumnezeu că-i
Postul Mare și nu mai dă bani pe mâncare și mulțumește bosului că l-a trimis
în rai și... scoate cele mai frumoase visuri la bătaie! da dacă aș căuta de
lucru? O rupe bine și cu engleza, știe ceva germană și... hai la târgul de job-uri.
Vis nu alta! Și-și pune omul cu sufletul mare și inima plină de visuri, își
pune zic, inima să scrie. Și din zori și până-n seară adună cărți de vizită,
promisiuni, câte și mai câte. Și la un moment dat apare visul! Îi strânge mâna,
îl invită să ia loc și, după 6 ore de stors, îi zice: ,,De azi ești colegul
nostru". Și când începe să se dezlege visul acela, iată și formele făcute și
acte și... frumoasă-i viața. Și trimite repede acasă ceva din banii care i-a
primit și respectuos ca o icoană crede. Crede tot ce i se spune și i se arată...
Și după lacrimi înfundate ,,pe unde nu te vede nimeni", după banii trimiși acasă
și e-mailuri cu tona la prieteni, după medicamentele pentru cei bolnavi de acasă,
vine trecerea aceea a visului prin el însuși, ca într-o perversă raționalitate
marxistă (Marx a fost neamț?) și deschiderea inimii prea înspre tot. Și apoi
șoaptele rase între două ,,so" - uri, nopțile pierdute să mai înveți încă ceva
germană, constatările că ei numai de aia vorbesc în expresii neuzuale ,,ca să
înveți tu", senzația aceea permanantă că ești în plus prin spațiul lor 3D, dezlegarea
la ură prin miezul zâmbetelor, minciuna care plouă la nivel de mare artă...
Și stai, și te uiți, și te rogi lui Dumnezeu să vină primăvara, că poate o fi
altfel... Apoi descoperi că te-au păcălit băieții cu green-cardul, că hârtia
aia din pașaport e parțial validă, că, nu-i așa, nici nu mai poți merge acasă...
Și vine Paștele și ți se face dor. Și vezi că numai în limba română este de
dor pe când de vis este în toate limbile. Acest popor a pornit două războaie
mondiale... E țara lui Goethe și Schiller și încă mai răsună muzica aceea frumoasă
prin parcurile acestea irațional de verzi... Încet, încet te faci și tu verde
ca ei. Îți pui visurile în cui, faci mai multe cărți de credit, îngoși pielea
la obraz și mergi înainte. Sau, înapoi? Visurile tale alea curate stau undeva
între cer și pământ și se zbat între serbările berii și cheltuielile lunare...
Și te duci la CeBIT și te uiți cu ochii ascunși în lacrimi la cum se înghesuie
grămada de suflete îmbrăcată în visuri de la o ofertă de sacrificii la alta,
fără să știe câte din ele se vor spulbera la următoarea închidere de la bursă,
câte mai pot și câte mai știu să împlinească visuri. Și-ți vine să le strigi
așa neauzit, din inimă, să le scrii pe suflet cu colțul inimii tale ADEVĂRUL
și dulce și amar. Dar nu poți s-o faci că inima ta e prea tare și au o așa de
mare bucurie în ochi... Și sigur au pe cineva acasă care i-a ținut în școală
și de-atâta muncă acum are nevoie de medicamentele alea, nemțești...
Gheorghe Păcurar, Fachberater für Organisation und Informatik,
Heyde AG Deutschland
|