Agora
Media
Libraria Byblos



AgoraNews  





PC Magazine Ro  




NET Report   




Ginfo   




agora ON line   





PC Concrete   





Liste de discuții   




Cartea de oaspeți   




Mesaje   





Agora   





Clic aici
PC Magazine





PC MAGAZINE IANUARIE 2002
[ Sisteme ]


Caracteristici
Teste de performanță

PUNCTAJUL OBTINUT
Informații

Preț (fără TVA):1135$
Garanție: 1 an
În România prin MB Distribution
Tel.: 01-230.03.14

Portabilul pe care ți-l permiți - IBM ThinkPad iSeries 1200


Șerban Păduroiu

Atențiune, atențiune, amatori de chilipiruri! Preț incredibil pentru portabil IBM la prima mână! Și nu este mâna unui hoț, ci este mâna distribuitorului autorizat, care acordă garanție și suport tehnic. Cred că aceasta ar fi cea mai bună atenționare pentru sistemul prezentat.

Din punctul de vedere al unui utilizator avizat te uiți imediat la caracteristicile tehnice, căutând imediat confirmarea unei configurații instabile și neutilizabile (mai multe probleme, mai mulți nervi, mai puțină productivitate). Din fericire, cel care produce sistemul are un nume de apărat. IBM reușește să se adreseze unor cumpărători care doresc portabilitate la performanțe reduse.

Exact pentru ideea în care mașinile de dactilografiat au avut variante portabile și calculatoarele au nevoie de variante portabile care să nu fie ultraperformante. Din cauza caracteristicilor specifice (volum și masă mici, consum scăzut de energie, funcționalitate într-o plajă largă de parametri atmosferici etc.) prețul este oricum mult mai mare decât al unui sistem desktop. Astfel se ajunge la realizarea unei configurații rentabile prin creșterea performanțelor de procesare. Deseori aceste performanțe nu sunt neapărat necesare, nu toți utilizatorii folosind programe de grafică, proiectare etc., care necesită un plus de putere.

IBM ThinkPad iSeries 1200 model 1161-51G (denumire lungă dar completă) are o arhitectură simplă dar suficient de puternică pentru a permite folosirea unui editor de text, a unui program de calcul tabelar, a unei agende, pentru accesul pe internet. Conectarea este facilitată de modemul integrat. O lipsă notabilă este posibilitatea de conectare prin port infraroșu (omniprezentă la portabile). De asemenea, nu există nici un port UTP care să permită conectarea într-o rețea. Acestea sunt inconveniente doar pe jumătate, deoarece ambele absențe pot fi suplinite prin conectarea unui dispozitiv corespunzător în portul PCMCIA prezent și asta doar în cazul în care nu reușiți să vă descurcați folosind cele două porturi USB. Aceste porturi sunt poziționate unul lateral stânga și unul în spate permițând o conectare ușoară. Discutând despre aspectul exterior, acesta nu diferă foarte tare de tradiția creată de portabilele IBM. Tastatura cu butoane de dimensiuni generoase permite lucrul fără probleme. Dotarea cu unitatea de DVD și difuzorul inclus permit vizionarea filmelor, bineînțeles, în pauzele de lucru. Dacă sunteți un obișnuit cu folosirea dischetelor va fi nevoie să achiziționați o unitate de dischetă externă, deoarece nu există unitate internă. Ecranul cu o diagonală puțin mai mică, dar care suportă rezoluții de 800x600, nu constituie un impediment având în vedere scopul propus. În spațiul rămas, sub display, sunt plasate cele două difuzoare. În plus față de sistemul de operare MS Windows Millenium, care este preinstalat, este oferit și Lotus SmartSuite Millennium Edition, dotare deja standard pentru portabilele IBM. Prin instalarea acestui pachet, utilizatorul poate trece direct la lucru, editând texte în Lotus Word Pro, realizând tabele în Lotus 1-2-3, desenând în Lotus Freelance Graphics sau folosind agenda din Lotus Organizer. Enumerarea posibilităților poate fi continuată.

Un aspect care nu trebuie neglijat este apariția pentru prima oară, cel puțin din câte știm noi, a unui manual în limba română. Împreună cu restul documentației (în limba engleză) oferă toate informațiile de care ar putea avea nevoie un utilizator.

În ansamblu, nu mai căutați prin cunoștințe un second-hand mai ieftin, fără garanție, fără drivere și alimentator (eventual chiar cu stăpân pierdut). Aveți o alternativă ieftină care poate fi soluția desfășurării activității dumneavoastră în orice condiții, în orice loc și la orice oră.


PC Magazine Ro | CD ROM | Redactia | Abonamente | CautareArhive

Copyright © 1999-2004 Agora Media.

[email protected]

LG - LifeŽs Good

www.agora.ro

deltafri

www.agora.ro

www.agora.ro

www.agora.ro