Comentarii şi interviuri - PC Magazine Romania, Septembrie 2004

Costin Raiciu
asistent, Catedra de calculatoare a Universităţii Politehnice Bucureşti

O privire prin "gaura cheii"

Costin Raiciu

Mediul academic din care fac parte este într-o continuă schimbare. Fie că se schimbă numărul de ani de studii, fie că nemulţumirile studenţilor, ale firmelor sau profesorilor forţează această dinamică, fie că tumultul lumii exterioare se reflectă şi în universitate, schimbarea în învaţământ este un fapt de netăgăduit. Universităţile se dezvoltă continuu, cel puţin prin acumularea unei baze materiale din ce în ce mai performante. Ceea ce este mai trist este că baza materială, de la un anumit nivel, nu mai contribuie decisiv la succesul universităţilor ci este doar o modalitate de a acoperi propoziţii ca "fonduri alocate învaţamântului", "finanţări" s.a.

Universităţile ar trebui să fie, în primul rând, centre de cercetare, aşa cum se întâmplă în ţările pe care le numim "dezvoltate". În aceste ţări studenţii înscrişi la doctorat primesc burse pentru care trebuie fie să participe la proiecte de cercetare ale facultăţii, fie să ţină ore, în calitate de "Teaching Assistant" (asistenţi). Timpul pe care un student la doctorat îl petrece în cadrul universităţii este foarte valoros pentru universitate (care îşi permite astfel să angajeze oameni de elită, capabili să realizeze cercetare) dar şi pentru studenţii cu afinităţi spre cercetare, care sunt susţinuţi financiar până îşi iau doctoratul pentru a deveni (în marea majoritate) profesori sau cercetători. Fondurile ("grants") pentru diferitele contracte de cercetare sunt acordate profesorilor de către foruri naţionale sau companii pe baza competitivă (în Statele Unite, spre exemplu, printre principalele instituţii de acest tip se numără NSF, DoD, NASA). Ceea ce este interesant de notat este că, în acest scenariu, toată lumea câştigă. La noi este altfel. Doctoratele se desfăşoară într-un program "part-time" în care doctoranzii lucrează în industrie, doctoratul fiind un fel de "hobby", o activitate care se desfăşoară doar în timpul liber. În plus, cei care rămân în universitate ca asistenţi au salarii care cu greu acoperă întreţinerea şi transportul până la facultate. În aceste condiţii, tinerii care doresc într-adevăr să facă cercetare sunt constrânşi să se orienteze către ţări ca USA, Canada, Anglia, Olanda, Franţa. Acestea fiind auspiciile, care este situaţia actuală a cercetării româneşti în TI? Dacă aş fi cinic, l-aş cita pe Caragiale şi aş afirma că este "sublimă dar lipseşte cu desăvârşire". Marea majoritate a proiectelor dezvoltate în universităţile româneşti se opresc, din nefericire, la nivelul de aplicaţii mari. Aceste proiecte permit studenţilor să lucreze în echipe şi să câştige astfel experienţă. Totuşi, crearea de aplicaţii folosind diferite tehnologii "la modă" poate fi cu greu calificată drept cercetare. Puţinele articole publicate de universităţile româneşti în exterior sunt mai degrabă întâmplări, rezultate izolate, decât produsul şcolii româneşti de TI. Ironic este că pentru a face cercetare nu este nevoie de o bază materială ultra nouă sau de termopane. E nevoie însă de salarii care să asigure un trai decent doctoranzilor. E nevoie ca facultăţile să îşi gestioneze independent fondurile pe care le atrag. Nu în ultimul rând, e nevoie de profesori implicaţi şi capabili să realizeze cercetare. Pentru a clasifica din punct de vedere calitativ cercetarea, am putea reprezenta (aşa cum sugera un fost profesor) cunoştinţele actuale din Computer Science printr-o sferă unde fiecare subdomeniu este un con cu vârful în centrul sferei iar suprafaţa sferei este ceea ce s-a descoperit mai nou în domeniul respectiv. Cercetarea are loc la suprafaţa sferei, la graniţa cunoaşterii. Rezultatele noi pot fi împărţite, empiric, în două categorii: rezultatele "plimbării pe sferă", altfel zis combinarea liniară de concepte deja existente pentru a obţine un efect nou (sau un nou domeniu de aplicare) şi rezultate cu adevărat noi, care împung suprafaţa sferei, împingând graniţa cunoscutului mai departe. Rezultatele cercetării de calitate se încadrează în cea de-a doua categorie. Universităţile străine produc, în marea lor majoritate, rezultate cu un aport (relativ) mic de noutate, rezultate care pot fi încadrate în prima categorie, rezultatele "grele" fiind în general produsul câtorva universitaţi de calibru, al vârfurilor. Din acest punct de vedere, cercetarea românească arareori are "puterea" de a ajunge pe sferă, rezultatele posibile şi tangibile înscriindu-se cu greu în prima categorie.

Se poate afirma că o universitate de calitate este definită şi traieşte prin rezultatele ei. Eu cred cu tărie că cercetarea românească în TI are un mare potenţial. Rămâne de văzut dacă acest potenţial va fi valorificat şi în viitor cercetarea românească va fi motorul dezvoltării învăţământului universitar. Ar fi dezastruos să fie altfel…