Soluţii - PC Magazine Romania, Iulie  2003

Adâncimea şi simularea adâncimii (sau 3D în Flash)

figura 1 - "Liniile pe care le-am adăugat ajută utilizatorul să perceapă adâncimea"

figura2 - "Linia orizontului şi muntele ajută la crearea iluziei de adâncime"

figura3 - "Modificarea dimensiunii munţilor şi aducerea lor în planele mai apropiate îmbunătăţesc efectul de perspectivă"

figura 5 - "Cele două straturi de suporţi conţin suporţii mari care sunt în planul apropiat şi pe cei mici din planul depărtat"

figura4 - "Suporţii aceştia îi vom muta dincolo de scenă, având grijă ca şirul lor să fie mai lung decât scena"

figura 6 - "Aveţi grijă când deplasaţi suporţii mici să nu fie cu aceeaşi viteză cu a suporţilor mari. Viteza trebuie să fie mai mică"

În ciuda faptului că Flash MX operează în doar două dimensiuni (2D), nevoia acută de a alătura efectelor şi multiplelor avantaje ale Flash-ului "magia" 3D-ului a dus la găsirea a numeroase modalităţi de a avea 3D în filmele Flash. Pentru utilizatorii binecunoscutului program de grafică 3D şi animaţii 3D Studio Max, s-a creat posibilitatea importării fişierelelor din 3D Studio Max în Flash MX. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu 3D Studio Max există o soluţie mai simplă şi mai practică (dar, bineînţeles, mai limitată) care se cheamă Swift 3D. Cu acest program puteţi crea animaţii 3D pe care apoi să le exportaţi sub format .swf. Fişierele în acest format pot fi importate cu uşurinţă în Flash MX. Totuşi dacă doriţi să daţi doar un "aer" 3D creaţiilor dumneavoastră fară a vă mai complica cu aceste programe, există posibilitatea de a simula adâncimea în Flash MX. Despre acest lucru vom vorbi în acest articol.

Chiar dacă, suprafaţa de lucru din Flash MX este limitată la două dimensiuni, puteţi face utilizatorul să creadă că filmele dumneavoastră au adâncime.

Există multe posibilităţi de a realiza acest lucru şi, în continuare, vom studia câteva dintre acestea. Principala metodă de prezentare a adâncimii este cu ajutorul perspectivei.

Pe scurt, obiectele par cu atât mai mici cu cât sunt mai îndepărtate. Pentru a exemplifica putem să ne gândim la o maşină care înaintează pe un drum.
Cu cât distanţa dintre noi şi ea se măreşte, cu atât ea pare mai mică urmând ca în final să "dispară". Vom discuta câteva din subtilităţile perspectivei, dar toate se bazează pe faptul că atunci când vedeţi ceva micşorându-se, veţi crede că se îndepărtează. În continuare vom face un exerciţiu în care vom crea o interpolare cu un obiect căruia îi vom modifica dimensiunile.

Chiar dacă la început nu va fi foarte interesant ulterior îi vom adăuga şi efecte. Pentru început vom trasa două linii pentru a scoate în evidenţă perspectiva.
1. Începeţi prin a desena o " tentativă de bicicletă" şi transformaţi-o într-un simbol Movie Clip. În cadrul cheie 1, plasaţi bicicleta în colţul din stânga-jos al scenei. Adăugaţi un cadru cheie în cadrul 40 şi deplasaţi bicicleta în colţul din dreapta-sus al scenei. Între cele două cadre cheie, realizaţi o interpolare simplă de tip Motion.
2. Dimensionaţi bicicleta astfel încât să fie mai mare în cadrul 1 şi mai mică în cadrul 40.
3. Testaţi filmul. Probabil că nu este prea convingător. Acum, inseraţi un strat şi trasaţi două linii convergente asemănătoare marginilor unui drum. Testaţi din nou şi veţi vedea că animaţia arată mult mai bine.
4. Pentru a face şi mai evident faptul că bicicleta se deplasează pe o distanţă mare, putem adăuga în stratul cu drumul nişte munţi sau stânci. În apropierea părţii de sus a scenei trasaţi linia orizontului şi apoi, pe această linie, desenaţi o formă asemănătoare unor munţi.
5. Fară un element de referinţă muntele, (chiar dacă nu prea arată a munte) nu are perspectivă. Desenaţi un alt munte, mai apropiat (sub linia orizontului), care să fie puţin mai mare. Apoi unul şi mai mare, care să acopere parţial drumul, în partea dreaptă.

Dacă umpleţi cel mai apropiat munte cu o culoare (alb sau gri) în aşa fel încât să ascundă drumul şi bicicleta, rezultatul va fi mult mai credibil

Am obţinut acest rezultat cu desene schematice, făcute în grabă dar imaginaţi-vă cât de credibil ar fi dacă am folosi desene realiste. Aici am utilizat nişte indicii simple pentru a spune utilizatorului că adâncimea există. Marginile drumului şi linia orizontului au fost plasate în principal pentru a arăta suprafaţa pe care se deplasează bicicleta. Am adăugat munţi a căror dimensiune variază în funcţie de depărtarea lor faţă de privitor. Aceşti munţi subliniază de fapt sensul de convergenţă a liniilor. În final, ascunderea bicicletei de către un munte lasă prea puţine dubii în mintea utilizatorului din pricina faptului că ea se mişcă prin spatele muntelui.

Pentru a sublinia faptul că se îndepărtează, putem adăuga mai multe indicii care. Dacă privim în realitatea, înconjurătoare putem observa, că pe masură ce obiectele se îndepărtează, ele nu devin doar mai mici, ci şi viteza de deplasare pare să se micşoreze. Dacă stabiliţi din parametrul Easing opţiunea Out, bicicleta va părea că se mişcă mai încet pe măsură ce se îndepărtează. Dacă adăugaţi şi câteva denivelări pe drum, ele trebuie să fie din ce în ce mai mici pe măsură ce bicicleta se îndepărtează. O posibilitate de a adăuga denivelari este crearea un ghidaj de mişcare, care devine din ce în ce mai puţin zimţat spre sfârşitul traseuluis. Toate aceste trucuri nu fac decât să repete şi să sublinieze mesajul că lucrurile îndepărtate sunt mai mici.

Să încercăm un alt exerciţiu care simulează adâncimea. De data aceasta vom călători într-o maşină, creând iluzia adâncimii pe mai multe căi.

1. Desenaţi un dreptunghi vertical, pentru a simula un suport. Transformaţi-l
   într-un simbol numit "pilon" şi includeţi în scenă 15 copii ale acestuia. Distanţaţi-le în mod egal, astfel încât şirul să fie de două ori mai lung decât scena (folosiţi funcţia Zoom Out şi utilizaţi caseta Align). Selectaţi toate dreptunghiurile şi transformaţi-le într-o secvenţă Movie Clip numită "clip".
   
2. Poziţionaţi secvenţa "clip" astfel încât cel mai din stânga suport să atingă latura din stânga a scenei. Măriţi-le puţin dimensiunile. Copiaţi această instanţă şi lipiţi-o într-un nou strat. Plasaţi copia în mod similar (lipită de latura din stânga a scenei), dar reduceţi-i dimensiunile şi asiguraţi-vă că este plasată mai sus. Aceştia vor fi suporţii pentru balustradă.
   
3. Într-un strat nou, desenaţi un dreptunghi foarte lat (care va deveni balustrada). Transformaţi-l într-un simbol numit "balustrada" şi copiaţi-l într-un nou strat. Redimensionaţi instanţa din al doilea strat corespunzător suporţilor mai mici. Plasaţi-l pe cel mai mic astfel încât să se găsească deasupra suporţilor mici şi cel mare să se găsească sub suporţii mari (astfel încât balustradele să fie spre interiorul drumului).
   
4. În cadrul 60, inseraţi cadre pentru toate straturile (executaţi clic pe cadrul 60 şi apăsaţi tasta F5). În cele două straturi cu secvenţele "clip", inseraţi un cadru cheie la cadrul 60 executând clic în cadrul 60 şi apăsând tasta F6.
   În cadrul 60 al stratului cu suporţii mari, ţineţi apăsată tasta Shift în timp ce îl mutaţi spre stânga - dar nu atât de mult (suportul din mijloc să fie lipit de latura din dreapta a scenei).
   
5. În cadrul 1, creaţi o interpolare de tip Motion pentru cele două straturi cu instanţe "clip". Nu va trebui să mişcaţi şi straturile cu simbolurile "pilon" deoarece deplasarea suporţilor va sugera mişcarea balustradei.
   
6. Înseraţi un strat nou pentru maşină. Încercaţi să desenaţi o maşină şi transformaţi-o într-o secvenţă Movie Clip. Puteţi chiar intra în interiorul versiunii master a maşinii, unde să inserati secvenţe cu roţi ce se învârtesc pentru mai multă credibilitate.
   Însă, indiferent ce faceţi, nu creaţi o interpolare pentru maşina care se gaseşte pe axa Timeline principală. Ea va apărea în aceeaşi poziţie, dar suporţii care o depăşesc la viteze diferite, vor crea iluzia mişcării constante a maşinii spre dreapta.
   
7. Testaţi filmul. Suporţii mai apropiaţi vor părea că se mişcă mai rapid deoarece sunt mai aproape de privitor.
   
8. Pentru a completa exerciţiul, puteţi desena un munte, un copac, sau alte elemente în apropierea orizontului.

Dacă adăugaţi copaci, va trebui sa îi mişcaţi şi pe aceştia spre stânga - dar cu o viteză mult mai mică. Probabil nu va trebui să mişcaţi deloc muntele, dar dacă o faceţi, deplasaţi-l foarte puţin.

Cele două exerciţii au presupus puncte de vedere diferite. În primul exerciţiu, punctul de vedere a fost fix; am văzut doar maşina mişcându-se.

În al doilea exerciţiu, punctul de vedere s-a mişcat odată cu maşina, cu planul apropiat şi cu fundalul. În prima situaţie, era ca şi cum camera de luat vederi ar fi fost staţionară, aşezată pe un trepied, în timp ce maşina se îndepărta.

A doua situaţie e echivalentă plasării camerei într-un elicopter care se deplasează cu aceeaşi viteză cu maşina. Când urmăriţi un film sau o animaţie, nu vă întrebaţi prea des unde a fost poziţionată camera de luat vederi, dar acest element este foarte important.

În cazul în care camera de luat vederi oscilează, ea crează o senzaţie total diferită decât atunci când se deplasează lin. Când urmăriţi un film, încercaţi să vă daţi seama unde a plasat regizorul camera de luat vederi. Bineînţeles, în cazul animaţiei pe calculator nu suntem limitaţi de posibilităţile fizice şi putem utiliza orice mişcări ale camerei de luat vederi.

Punctul de vedere este cel care ghidează majoritatea animaţiilor. Dacă aveţi o idee clară despre locul în care se va afla punctul de vedere al privitorului (adică unde trebuie sa fie plasată camera de luat vederi), potenţialul este enorm. Puteţi utiliza unghiurile şi mişcările de cameră - tot felul de trucuri care vor deveni elemente vizuale.

Majoritatea elementelor vizuale sunt concrete şi evidente. Punctul de vedere ar putea fi cel mai avantajos deoarece este atât de subtil. Pentru a vă descurca mai uşor urmăriţi câteva filme şi fiţi atent la poziţia camerei. Acest lucru s-ar putea să vă distrugă iluzia obişnuită, dar va fi foarte educativ.