In memoriam
Darvas Attila

Ultima ştire

Un om care s-a ocupat mii de zile de ştiri este astăzi el însuşi subiectul unei ştiri, al ultimei ştiri. Darvas Attila, colegul nostru datorită căruia în fiecare dimineaţă când porneam calculatorul găseam în Inbox buletinul de noutăţi IT&C AgoraNews, pe 21 mai a făcut un stop cardiac şi a plecat din această lume.

Cei ce l-au cunoscut vor avea o vreme o strângere de inimă când vor primi de acum încolo ştirile zilnice, pentru ceilalţi lucrurile vor părea neschimbate. Este normal să fie aşa.

În acest moment trist pentru noi cei ce i-am fost în preajmă, aş vrea să vă spun câteva cuvinte despre el, fără să fac o fişă a principalelor momente din viaţa lui, aşa cum se obişnuieşte. Un om este mai mult decât suma succeselor sau insucceselor sale în carieră. Attila mi-a fost un coleg, un prieten, un om pe care l-am admirat, nu pot să vorbesc despre el ca într-o fişă biografică. Chiar şi faptul că trebuie să folosesc verbele la trecut mi se pare anapoda.

La puţin timp după ce am aflat nefericitul eveniment, în mintea mea au început să se deruleze instantanee din perioada în care l-am cunoscut, la fel ca atunci când cineva este în mare pericol şi în minte îşi revede cu mare viteză filmul vieţii.

Astfel de instantanee simt nevoia să le pun acum pe hârtie. Imagini despre Attila aşa cum l-am perceput eu, un om inteligent, cultivat, modest, muncitor, un bun prieten.

Atti a lucrat în Agora din 1996, eu am venit trei ani mai târziu, dar ne-am întâlnit şi până a deveni colegi, deşi el locuia la Tg. Mureş şi eu la Bucureşti. Îmi amintesc, de exemplu, de o discuţie avută cu el pe aleile Castelului Peleş, unde ajunsesem fiind amândoi invitaţi la un eveniment cu partenerii şi cu presa organizat la Sinaia de una dintre firmele româneşti de IT. Am constatat atunci că nu numai eu îi urmăream activitatea la revista Byte, al cărei redactor şef era, dar şi el ştia ce scriam eu în publicaţia la care lucram în acea perioadă. Iar faptul că abordările noastre difereau, nu a făcut decât ca discuţia să fie mai incitantă. M-a impresionat atunci şi faptul că a pus pe situl Agora o poză în care apăream şi eu, reprezentant al unei reviste concurente.

În primul an al existenţei revistei PC Magazine, echipa editorială şi de producţie erau la Tg. Mureş. Eu mă alăturam lor o săptămână pe lună, în perioada de finisare a publicaţiei. Attila s-a numărat printre cei datorită cărora aceste săptămâni erau uşor de trecut. Puteai să discuţi cu el despre orice. Citea mult, ştia multe despre aproape orice subiect. M-a ajutat să mă apropii de spiritul Agora, să pot să lucrez mai bine cu oamenii care înainte de a face parte din echipa PC Mag lucraseră cu el la Byte, revistă închisă ca urmare a opririi apariţiei ediţiei americane a cărei licenţă o avea.

În afara activităţii la Agora, Attila era şi lector la Facultatea de Ştiinţe "Petru Maior" din Tg. Mureş. Generaţii de studenţi au deprins de la el tainele informaticii şi ale comunicaţiilor. Era nemulţumit că nu reuşise încă să îşi susţină toate examenele de doctorat, datorită nesincronizării cu profesorul coordonator.

Din multele evenimente de presă internaţionale la care am participat, la unul am fost împreună cu trei colegi de la Mureş, unul dintre ei fiind Attila. Evenimentul având loc în apropierea Budapestei, ne-a invitat să rămânem o noapte la familia fratelui său ce locuieşte în capitala Ungariei. Necăsătorit, Attila era deosebit de ataşat de aceştia, în special de nepotul său pentru care era un al doilea tată. Am fost deosebit de impresionată de ataşamentul dintre cei doi. Un adolescent de 17 ani nu îşi manifestă de obicei atât de evident dragostea faţă de un adult.

Câţiva ani la rând, echipele reunite ale revistelor Agora acordau premii pentru cele mai inovative produse prezente la CERF. Era o ocazie pentru noi toţi, bucureşteni şi târgmureşeni să ne întâlnim. Judecata şi profesionalismul lui Attila se făceau remarcate cu această ocazie. Te puteai baza fără grijă pe concluziile lui.

În urmă cu câteva luni, a făcut un infarct. Moştenirea genetică de la tatăl său, faptul că fuma destul de mult, poate oboseala au provocat acest accident cu consecinţe grave. Medicii i-au impus un regim de viaţă sever, dificil de respectat de o persoană activă. Iar inima lui nu a mai avut puterea să lupte. Poate s-a obosit prea mult, poate ceva l-a supărat. Cine poate şti? Cel de-al doilea infarct i-a fost fatal.

Chiar dacă nu ne vedeam sau comunicam prea des în ultimul timp, nu conta. Ştiam că este acolo, la Târgu Mureş, dacă aveam nevoie de un sfat puteam apela la el cu încredere.

Adio, prietene! Mă bucur că am avut posibilitatea să te cunosc. Regret că nu am profitat mai mult de acest lucru. Poate că ne vom revedea cândva într-o altă dimensiune.

Mihaela Cârstea