Agora
Media
Libraria Byblos



AgoraNews  





PC Magazine Ro  




NET Report   




Ginfo   




agora ON line   





PC Concrete   





Liste de discuții   




Cartea de oaspeți   




Mesaje   





Agora   








Clic aici
PC Report - ultimul numar aparut


Portret - PC Magazine Romania, Decembrie 2003

Doamna contraamiral

Mircea Sârbu

(Despre Cobol:)
"Dar Grace, atunci oricine va putea scrie programe!" (anonim)

S-a născut în 1906 la New York și prima ei ispravă notabilă a fost consemnată șapte ani mai târziu, când a dezmembrat câteva ceasuri deșteptătoare ca să înțeleagă cum funcționează. Biografii nu ne spun dacă a înțeles sau nu, dar este cert că acest gen de curiozitate a însoțit-o mereu. Probabil pentru a mai salva câte ceva de prin casă, mama ei a încercat să i-o canalizeze spre matematici. Tatăl, agent de asigurări, a îndemnat-o la rândul lui să nu se mulțumească cu o banală carieră domestică, tipică în acele vremuri pentru fetele din familiile clasei mijlocii.

Așa se face că în 1923, domnișoara Grace Brewster Murray își începe studiile, anul următor fiind admisă la Vassar College, de unde obține patru ani mai târziu o licență în matematică și fizică, pe care o completează după alți doi ani (1930) cu un masterat în matematici la Yale. După căsătorie devine Mrs. Grace Murray Hopper și obține o slujbă de instructor (apoi profesor asociat) la Vassar.

În 1943, America întră în război iar Grace se hotărăște să se înroleze în Marină, dar este considerată prea în vârstă (34 de ani), prea slabă (47 de kg) și prea calificată (doctor în matematici la Yale). Obține însă dispensă pentru greutate, permisiune guvernamentală specială, consimțământul colegiului Vassar și nimic nu o poate opri. Prima slujbă militară o trimite la biroul de calcule pentru artilerie de la universitatea Harvard, unde are șansa să devină al treilea programator al celebrului Mark I. Desigur, computerul era folosit pentru calcule balistice și se programa în limbaj mașină.

Se spune că lucrând cu Mark II, Grace a introdus termenul bug (insectă, gâză) pentru defecțiunile unui calculator. O molie găsită într-un releu a fost lipită în "jurnalul de bord" cu mențiunea First actual case of bug being found. Adevărul este, însă, că Grace nu era acolo când s-a întâmplat incidentul iar termenul era folosit deja de calculatoriștii de la Harvard. Dar cu siguranță Grace l-a făcut popular (mai ales în varianta debugging), povestind adeseori incidentul în numeroasele sale conferințe.

După război, Grace a părăsit serviciul activ (din nou e prea în vârstă...) și s-a dedicat o vreme muncii de cercetare la Harvard, urmând ca în 1949 să facă un pas curajos spre industrie. Se alătură companiei Eckert-Mauchley și contribuie apoi la realizarea primelor calculatoare comerciale, UNIVAC I și II. În această perioadă, s-a conturat ideea ei că programarea calculatoarelor trebuie să fie mai ușoară. Realizează programul A-0, care translata expresii matematice în limbaj mașină - de fapt primul compilator din istorie. A-2 devine primul compilator folosit pe scară largă. Însă ideea care i-a asigurat un loc în istoria informaticii a fost una radicală: de ce să nu programăm calculatoarele să înțeleagă instrucțiuni în limba engleză?

Deși ridiculizată de majoritatea colegilor, Grace perseverează și realizează în 1956 compilatorul B-0 (denumirea comercială: FLOW-MATIC), capabil să înțeleagă 20 de instrucțiuni English-like, foarte potrivit pentru programe economice. În doar trei ani, ideea capătă popularitate, astfel încât anul 1959 o găsește pe Grace (revenită între timp în serviciul US Navy) în comitetul CODASYL, unde contribuie la extinderea limbajului FLOW-MATIC, rezultatul fiind botezat COmmon Business Oriented Language - adică COBOL. Chiar dacă Grace Murray Hopper nu a fost chiar "mama Cobol-ului" (specificațiile fiind realizate de un grup), este indubitabil că i se datorează ei ideile principale.

Mai este cunoscută ca doamna cu nanosecunda. Pentru a le explica oamenilor de ce comunicațiile prin satelit sunt lente, Grace le punea în mână o bucată de sârmă de vreo 30 de cm (1 picior) explicându-le că aceasta este distanța parcursă de lumină într-o nanosecundă. Chiar și generalii puteau înțelege explicațiile ei.

În 1966, US Navy o consideră încă o dată prea în vârstă și o pensionează. După șapte luni și 823 de tentative nereușite de a pune în funcțiune un program de salarizare, o recheamă pentru a standardiza limbajele de programare utilizate de Marină. Realizează un program de certificare a dialectelor COBOL și un translator care convertea codul conform standardului. Contractul de șase luni se prelungește nedefinit.

În 1983 este avansată la gradul de comandor, iar peste doi ani devine contraamiral. La 80 de ani se retrage cu onoruri militare. Se stinge din viață în prima zi a lui 1992.

În onoarea ei, un crucișător american a fost botezat USS Hopper.


PC Magazine Ro | CD ROM | Redactia | Abonamente | CautareArhive

Copyright © 1999-2002 Agora Media.

[email protected]

LG - LifeŽs Good

www.agora.ro

deltafri

www.agora.ro

www.agora.ro

www.agora.ro