Editorial PC Magazine Romania, Septembrie  2001

Vara e ca iarna

Mihaela Cârstea
Redactor şef
PC Magazine România

În mod normal, nu ar trebui să ne bucurăm de trecerea timpului, totuşi acest lucru se întâmplă inevitabil după ce am depăşit o perioadă critică. În acest moment mă aflu într-o astfel de situaţie, de a răsufla cu uşurare - uf, bine c-a trecut şi vara asta! - expresie ce indică în acelaşi timp şi un uşor optimism cu privire la ceea ce va urma să vie.

În afara perioadei concediului (dacă-l ai şi dacă într-adevăr îl foloseşti în mod plăcut), în rest este o catastrofă. Aerul în jurul tău fierbe. Nu-ţi găseşti niciunde locul. Dacă n-ai aer condiţionat, oftezi după el. Dacă ai, te enervează suflarea lui rece, de obicei în ceafă sau în moalele capului, fără să mai spunem că atunci când părăseşti oaza de răcoare, infernul de afară ţi se pare şi mai aprig. Ce să te mai mire atunci că nu te poţi înţelege aproape cu nimeni. Cei care au fost deja în concediu, se reintegrează cu dificultate, cei care nu au fost, visează la el.

Şi cum concediul nu-i ca vacanţa, adică nu durează toată vara, trebuie găsite resursele necesare pentru a şi munci, şi nu de unul singur, ci într-o normală colaborare cu colegii, partenerii, clienţii etc. Cumplită corvoadă! Fiecare îşi are propriile experienţe, dar cum uneori te ajută şi ale altora, mi-am propus să vă împărtăşesc câte ceva din ce se întâmplă într-o redacţie (mai precis, a noastră).

Să începem cu laboratorul. Colegii de aici îşi programează testele la începutul anului, cu circa o lună şi jumătate înainte de efectuarea lor, trimiţând firmelor invitaţiile şi condiţiile de participare. De aici încolo mingea trece în terenul celorlalţi. Puţini sunt însă aceia care pricep din prima ce li se cere, trimit produsele în condiţiile în care le-au fost solicitate şi în timp util. Mult prea mulţi însă aşteaptă repetarea invitaţiilor, aduc produsele cine ştie de unde, în condiţii jenante. Cineva a venit cu un disc hard fierbinte, de-abia scos dintr-un calculator (,,sunt fierbinte, testaţi-mă, apreciaţi-mă"). O reprezentanţă a unei companii importante, nu-i dau numele (că mi-e mie ruşine s-o fac, nu mă bănuiţi că-i din cauza reclamei, că nu e cazul) ne-a lăsat la teste vreo trei luni o carcasă, nu-i pot zice calculator că-i lipseau câteva elemente de amănunt - procesorul şi memoria.

În general, firmele mai mici, româneşti, cele care nu-şi permit să plătească spaţii publicitare importante, sunt mai atente la modul de prezentare. Cei cu conturile mari în bancă preţuiesc mai puţin testele publicaţiilor de specialitate, mai ales atunci când impresia artistică (reclama) e departe de cea tehnică (rezultatul testelor). Ei, şi mai există o categorie interesantă, cei care cred că orice om are un preţ şi fac un studiu pe colegii noştri de la laborator.

Ghinion, orice regulă are şi excepţii.

Un alt gen de relaţii cu firmele o are departamentul de reclamă. Aici punctul forte ar trebui să-l constituie contractul. Ce te faci însă când oamenii realizează după câteva luni de la semnarea buclucaşei hârtii că ei de fapt şi-au dorit altceva. De ce-au semnat atunci, te întrebi şi îi întrebi. Dacă semnătura olografă nu mai contează, oare va conta mai mult cea electronică sau ar trebui şi o înregistrare video în care părţile să-şi prezinte punctele din contract?

Şi, în fine, redactorii. Aci vine presiunea managerilor de comunicare cu presa, care şi-ar dori multiplicate în 2N exemplare (unde N=numărul de publicaţii existente pe piaţă) conţinutul comunicatelor trimise, precum şi istorii romanţate ale seminariilor organizate de ei, dacă se poate cu (şi trebuie să se poată dacă vreţi reclamă!) lista completă de participanţi cu funcţiile şi organizaţiile pe care le reprezintă. Exagerez? Puţin. Informarea presei nu trebuie să conducă neapărat şi imediat la o transpunere către marele public. Ea trebuie privită şi ca un sprijin în informarea redactorilor, cu efecte în timp, nu doar de moment. Apoi, un gen de informaţii se aşteaptă cititorii să găsească într-o publicaţie de afaceri şi un altul într-una tehnică, de exemplu. Îmi este greu să înţeleg de ce firme care de regulă nu scapă nici o ocazie să te acuze că nu ai scris suficient despre preocupările şi realizările lor, atunci când le soliciţi o informaţie, un punct de vedere, o propunere de colaborare uită să-ţi trimită măcar un banal mesaj - nu ne interesează sau poate altă dată, acum suntem ocupaţi sau... Un simplu gest de politeţe.

Ei, da, păcatul ăsta se regăseşte şi la case mai mari (atributul acesta este discutabil). Cu toate că beneficiem de o informare regulată din partea MCTI, lucru într-adevăr de apreciat, am constatat că şi aici se doreşte un canal de informare unidirecţional. De exemplu, pe la jumătatea lunii iulie cineva a observat că de pe situl ministerului a dispărut numele secretarului de stat pentru tehnologia informaţiei - Sabin Chiricescu (numai numele a fost şters nu şi funcţia). Normal, am dorit să aflăm care este cauza. După străpungerea zidului de tăcere, ce a durat vreo două săptămâni, s-a primit un răspuns prin care ni se spune că domnul Chiricescu a ales calea sectorului privat, după care aflăm cu mândrie revoluţionară că ,,echipa MCTI lucrează în continuare şi urmează strategia şi direcţiile stabilite de Minister încă de la înfiinţarea acestuia, în ianuarie 2001. Priorităţile din domeniul IT nu s-au schimbat şi echipa Secretariatului de Stat pentru Tehnologia Informaţiei continuă să ducă la îndeplinire obiectivele Strategiei guvernamentale în domeniul Tehnologiei Informaţiei."

O fi vara de vină? Canicula? Sau mi s-a părut mie şi... vara e ca iarna?