Internet Business - PC Magazine Romania, Iunie  2001

Unde-i lege ... e-tocmeală

Dan Şerbănescu

Apărută la sfârşitul anului trecut, pe baza unei iniţiative mai vechi a Ministerului Justiţiei, ideea elaborării unei Legi a comerţului electronic a aprins imaginaţia multora şi a stârnit vii dezbateri, care probabil că nu se vor încheia mult timp de acum înainte. La o astfel de dezbatere am participat şi noi, în cadrul CERF 2001. Ce cuprinde legea, vă vom spune. Ce ar mai trebui făcut pentru dezvoltarea comerţului electronic în România, vă vom sugera. Cât va mai dura, nu ştie nimeni. Ce va fi după aceea, cu atât mai puţin...

Legea privind comerţul electronic "are ca scop stabilirea condiţiilor de furnizare a serviciilor societăţii informaţionale, în scopul asigurării unui cadru favorabil liberei circulaţii şi dezvoltării acestor servicii".
(art. 2, Proiect de lege privind comerţul electronic)

În acest moment, proiectul de lege privind comerţul electronic, elaborat de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor (MCTI), se află în procedură de urgenţă pe agenda Parlamentului României, după ce a fost aprobat de Executiv în şedinţa sa din 9 mai. Odată promulgată, Legea comerţului electronic va intra în vigoare la trei luni de la data publicării sale în Monitorul Oficial.

În esenţă, proiectul de lege reprezintă transpunerea în dreptul românesc a principalelor prevederi ale Directivei UE privind comerţul electronic. Alexandrina Hîrţan, secretar de stat pe probleme de integrare europeană în cadrul MCTI, a contribuit substanţial la elaborarea proiectului de lege, motiv pentru care ne-a oferit explicaţii detaliate ale principiilor de drept şi mecanismelor incluse în lege.

România devine un start-up
În România nu se vorbeşte astăzi în premieră despre comerţ electronic. Preocuparea există de multă vreme, însă singurele medii în care se vorbea serios despre calculatoare şi internet şi potenţialul acestora în domeniul afacerilor erau cele academice şi cele strict specializate, ale sectorului TI.

Globalizarea, însă, s-a transformat dintr-un concept aparent utopic într-o realitate aproape şocantă, iar autorităţile române nu aveau cum să nu reacţioneze şi ele, în cele din urmă. Unul dintre instrumentele-cheie ale globalizării îl reprezintă internetul, un mediu în care tot mai multe afaceri au început să se dezvolte extrem de dinamic, depăşind barierele geografice şi extinzând pieţele la un nivel fără precedent. Comerţul prin mijloace electronice a fost un pas logic pe care Occidentul l-a făcut fără ezitare, poate chiar cu prea mult entuziasm, dacă ne gândim la situaţia de criză a dot.com-urilor.

Ideea unei legi româneşti care să definească şi să reglementeze acest nou tip de dezvoltare economică a prins contur încă din decembrie anul trecut, actuala conducere a MCTI preluând iniţiativa Ministerului Justiţiei, care a elaborat primul proiect de lege, pe baza unui proiect similar aflat în lucru la Luxemburg. Cum spuneam, actuala conducere a MCTI nu a inventat roata, însă este meritoriu că a reuşit să pună pe hârtie ideile predecesorilor, gândind un pachet legislativ complex şi structurat, care să se poată integra în sistemul de drept în vigoare în România.

Alexandrina Hîrţan a precizat că proiectul de legiferare a comerţului electronic în România a fost în mod deliberat lăsat după cel privind semnătura digitală, întrucât avea implicaţii mai largi, mai ales în domeniul dreptului comercial, şi erau necesare consultări aprofundate cu Ministerul Justiţiei. MCTI a imaginat o strategie secvenţială de implementare a comerţului electronic în România, promovând mai întâi legea semnăturii electronice, apoi pe cea a comerţului electronic, în paralel urmărind să rezolve şi problemele pe care le ridică fraudele în reţea şi contrafacerea mijloacelor de plată non-cash.

Comerţul electronic este o sferă de activităţi care transpuse în termeni juridici complică destul de mult lucrurile. Pe plan mondial există o serie întreagă de abordări în reglementarea comerţului electronic. Sistemul adoptat în Uniunea Europeană, către care tinde şi România, diferă de cel anglo-saxon, membrii UE preferând abordarea problemei comerţului electronic din punctul de vedere al definirii exacte a momentului în care fluxul de date este trimis, respectiv primit.

Avem un model.
Cum procedăm?

Bazându-se pe modelul european, definirea de către MCTI a comerţului electronic pleacă de la noţiunea de serviciu al societăţii informaţionale. Această noţiune acoperă orice transfer de bunuri sau servicii, schimbate eventual prin mijloace electronice, şi, de asemenea, orice serviciu care permite încheierea unei tranzacţii online, indiferent dacă prestaţia caracteristică serviciului respectiv este furnizată online sau offline, precum şi o serie întreagă de alte servicii, cum ar fi difuzarea ziarelor pe internet, difuzarea de programe de radio şi televiziune sau serviciile prestate de membrii profesiilor liberale, cum ar fi consultaţiile juridice oferite online şi chiar unele tipuri de consultaţii medicale, care nu presupun examinarea fizică a pacientului.

Alexandrina Hîrţan, secretar de stat pe probleme de integrare europeană: "Mi-aş dori foarte mult ca această lege să fie înţeleasă cât mai bine şi mai complet, să încercăm să ne debarasăm de prejudecata potrivit căreia comerţul electronic înseamnă pur şi simplu vânzare de bunuri".

"Mi-aş dori foarte mult ca această lege a noastră să fie înţeleasă cât mai bine şi mai complet, să încercăm să ne debarasăm de această prejudecată potrivit căreia comerţul electronic înseamnă pur şi simplu, comerţ, adică vânzare de bunuri. Este ceva mult mai larg. Acoperă, practic, întreaga sferă a activităţilor comerciale. În această idee, credem că folosirea acestei denumiri de serviciu al societăţii informaţionale nu este tocmai nefericită şi că poate fi îmbrăţişată nu pur şi simplu pentru a ne conforma unei gândiri a Uniunii Europene, cât mai ales pentru a evita orice fel de confuzii, având în vedere că în această sferă a comerţului electronic intră dreptul comercial şi dreptul civil şi toate celelalte ramuri de drept", a precizat Hîrţan.

Un alt concept esenţial stipulat în proiectul de lege este cel referitor la libera circulaţie a serviciilor în interiorul comunităţii. Acest aspect contribuie, din punct de vedere al armonizării legislaţiei, la procesul de pregătire a României pentru aderare la structurile UE. Desigur, până la data la care vom adera nu se pune problema acestei libere circulaţii, în sensul ei deplin.

Libera circulaţie a serviciilor presupune două principii. Primul dintre ele se referă la asigurarea controlului în ţara de origine a serviciului informaţional respectiv. Un singur stat trebuie să controleze legalitatea activităţilor desfăşurate de către un furnizor de servicii ale societăţii informaţionale, în cazul acesta, statul român.

Principiul complementar este acela al recunoaşterii mutuale a legalităţii serviciului respectiv în ţara de destinaţie. Odată ce sistemul nostru de drept se va armoniza cu cel din UE, el va deveni perfect compatibil cu sistemele de drept din statele membre, fiind deschisă astfel calea recunoaşterii serviciilor care pornesc din România în Europa, lucru care va fi practic posibil doar la data aderării. De aceea, proiectul românesc introduce şi posibilitatea reciprocităţii de tratament cu statele membre ale Uniunii Europene. Altfel spus, România va recunoaşte dreptul de operare al furnizorilor străini din statele care recunosc furnizorii români.

Dan Nica, Ministru CTI: ,,Pentru prima oară în România contractele se vor putea încheia de la distanţă, eliminând mare parte din birocraţie, simplificând astfel procedurile de încheiere a contractelor şi accelerând realizarea contactelor de afaceri".

Concret, în cazul unui comerciant care oferă prin internet bunuri sau servicii, dacă el respectă în totalitate prevederile legale ale statului său, orice alt stat în care ajung bunurile sau serviciile furnizate de el este obligat să recunoască legalitatea serviciului şi nu are voie să impună nici un fel de restricţii. MCTI a insistat pe asigurarea că orice servicii originare din România vor respecta legile statului român.

Încheierea contractelor pe cale electronică

Proiectul de lege nu stipulează întregul circuit de încheiere a unui contract, de la ofertă la acceptarea acesteia, ci a urmărit o asimilare cu regimul deja existent în materie de încheiere a contractelor.

"Ne-am gândit bine ce trebuie să prevadă legea şi ce nu este necesar, fiind acoperit deja de dreptul comun. Riscul ar fi dublarea prevederilor din dreptul comun doar din dorinţa de a da un semnal de conformare cu directivele comunităţii europene, ceea ce, din experienţa anterioară de avocat pe care o am, este un lucru foarte dăunător securităţii circuitului civil şi comercial", a argumentat Hîrţan.

S-a urmărit, în primul rând, preîntâmpinarea oricăror eventuale litigii, însă bineînţeles că nu se va reuşi şi practic acest lucru. Soluţia adoptată a fost aceea a instituirii unor garanţii de transparenţă a activităţii furnizorilor, materializate în obligativitatea de informare a destinatarilor şi autorităţilor. Aceste obligaţii sunt stipulate în vederea protejării intereselor persoanelor care încheie contracte cu furnizorii de servicii, fie că sunt consumatori, fie că sunt la rândul lor comercianţi sau membri ai unor profesii liberale.

Furnizarea de servicii ale societăţii informaţionale de către persoanele fizice sau juridice nu este supusă nici unei autorizări prealabile şi se desfăşoară în concordanţă cu principiile concurenţei libere şi loiale, cu respectarea actelor normative în vigoare. Sunt prevăzute obligaţii pentru furnizorii de servicii, în sensul că aceştia trebuie să pună la dispoziţia destinatarilor şi autorităţilor sau organelor cu atribuţii de supraveghere şi control, abilitate potrivit legii, într-o formă clară şi în mod permanent, prin afişare la loc vizibil în interiorul paginii de web prin intermediul căreia este oferit serviciul respectiv, câteva categorii de informaţii stabilite prin lege, care vor da garanţiile de transparenţă ale activităţii acestora.

Aceste informaţii ţin de localizare, domiciliu, respectiv sediul, obiect de activitate, număr de înmatriculare la Registrul Comerţului, paşii concreţi pentru încheierea contractului, condiţii şi termeni ai contractului, mijloace simple de corectare a eventualelor greşeli în introducerea datelor. Toate acestea au drept scop ca încheierea unui contract digital să nu fie cu nimic mai prejos decât încheierea unui contract în lumea reală.

De asemenea, furnizorii de servicii sunt obligaţi să informeze de îndată autorităţile sau organele cu atribuţii de supraveghere şi control, abilitate potrivit legii, asupra activităţilor ilegale desfăşurate sau asupra informaţiilor ilegale furnizate de către destinatarii serviciilor lor. Furnizorii de servicii sunt obligaţi să comunice de îndată autorităţilor, la cererea acestora, informaţii care să permită identificarea destinatarilor serviciilor lor, cu care aceşti furnizori au încheiat contracte privind stocarea permanentă a informaţiei.

Contractul se consideră încheiat în momentul în care furnizorul de servicii a trimis destinatarului confirmarea faptului că a primit acceptarea ofertei. Acceptarea ofertei şi confirmarea primirii acceptării ofertei se consideră realizate atunci când părţile cărora le sunt adresate pot să le acceseze. De menţionat că sarcina probei în caz de litigiu revine, de asemenea, comerciantului sau furnizorului.

"Legea va permite încheierea contractelor prin utilizarea semnăturii electronice în locul semnăturii olografe. Pentru prima oară în România contractele se vor putea încheia de la distanţă, eliminând mare parte din birocraţie, simplificând astfel procedurile de încheiere a contractelor şi accelerând realizarea contactele de afaceri", a arătat ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Dan Nica, imediat după adoptarea de către Executiv a proiectului.

Devoratorii de "comunicări comerciale"

Sabin Chiricescu, secretar de stat pentru tehnologia informaţiei: ,,problema nu este atât una de infrastructură sau de ordin legislativ, cât de cultură a folosirii comerţului electronic".

Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu folosesc telecomanda pe perioada clipurilor publicitare şi care citesc conştiincios fiecare e-mail găsit în cutia poştală avem o veste proastă. Cei care vă trimeteau până acum astfel de comunicări vor fi mult mai atenţi odată cu intrarea în vigoare a legii.

În proiect sunt prevăzute condiţiile minime pe care trebuie să le respecte furnizorii de servicii care efectuează comunicări comerciale, o atenţie deosebită fiind acordată comunicărilor comerciale nesolicitate, datorită implicaţiilor acestui gen de publicitate asupra protecţiei vieţii private a indivizilor.

Este introdusă noţiunea de registru opt-out, care se va concretiza într-o bază de date electronică, permanent accesibilă online, unde persoanele fizice îşi pot înregistra adresele de poştă electronică la care nu doresc să primească comunicări comerciale pe care nu le-au solicitat. Legea prevede că, anterior efectuării prin poşta electronică a oricărui tip de asemenea comunicare, furnizorii de servicii sunt obligaţi să consulte registrul de opt-out şi să nu trimită informaţii comerciale la adresele de poştă electronică înscrise în acest registru.

În procesul elaborării legii a survenit şi o mică dispută registru opt-out vs. registru opt-in, acesta din urmă fiind, după cum puteţi deduce, opusul celuilalt. În cele din urmă, s-a "optat pentru opt-out", sistemul consacrat şi de legislaţia europeană. Argumentul a fost acela că ar fi foarte puţine persoane care ar dori să-şi înscrie adresele de mail într-un registru de opt-in, a precizat Hîrţan, adăugând că MCTI va fi autoritatea care va deţine registrul de opt-out.

Toate aceste prevederi au fost incluse în lege în ideea asigurării protecţiei vieţii private a persoanelor, fiind stipulată expres obligativitatea furnizorilor de servicii de poştă electronică de a preciza clar modalitatea de înscriere în registrul opt-out pentru fiecare utilizator. Mijloacele coercitive prin care se va încerca temperarea agresiunii asupra conturilor noastre de e-mail s-au concretizat în amenzi de la 10.000.000 lei la 250.000.000 lei, care urmează să fie actualizate de Executiv în raport cu rata inflaţiei.

Ce ne facem de e-bani?

După cum a precizat secretarul de stat Hîrţan, în momentul de faţă nu există nici un impediment legal pentru efectuarea plăţilor electronice pe teritoriul României, iar asemenea plăţi chiar se fac, chiar dacă nu sunt atât de răspândite pe cât ar fi de dorit. La astfel de metode de plată au recurs până acum doar societăţi private care dispun de mijloace materiale substanţiale, cum ar fi băncile.

"Legea creează toate condiţiile pentru ca fiecare cetăţean al României să poată face achiziţii pe internet în condiţii de deplină siguranţă, firmele să-şi poată derula afacerile de la distanţă, pe fondul funcţionării unui sistem securizat cu obligaţii şi penalizări foarte dure pentru eventualele fraude şi abateri de la prevederile legale", a remarcat Dan Nica.

Însă, potrivit preşedintelui Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Gheţea, România dispune de prea puţine aparate prin care se pot realiza tranzacţii electronice, numărul bancomatelor fiind în prezent de 850 iar al punctelor electronice de plată în magazine (POS) de aproximativ 1.400. Aceste cifre relevă un nivel redus, raportat la numărul populaţiei active care ar putea beneficia de utilizarea cărţilor de credit.

Esenţa problemei a fost atinsă de Sabin Chiricescu, secretar de stat la MCTI, care a identificat drept principal impediment lipsa acelor fluxuri informaţionale între organizaţiile financiare care să permită tranzacţii online. În opinia lui Chiricescu, problema nu este atât una de infrastructură sau de ordin legislativ, cât una de cultură a folosirii comerţului electronic.

"Din punct de vedere informatic, şi nu numai, cred că toate cuvintele de genul e-commerce, e-business, e-government, e-procurement etc, ar trebui să înceapă în România cu o regândire şi o reinginerie a fluxului de informaţii; ar trebui o analiză foarte bună a stadiului de informatizare a back-office-ului, pentru că e foarte frumos să vorbeşti de e-commerce, dar dacă nu ai un back-office pus la punct, unde să meargă toate tranzacţiile, ai o mică problemă", a argumentat el.

Cât despre soluţii, Chiricescu este convins că prima şansă aparţine comerţului electronic de tip business-to-business (B2B), care poate asimila mult mai rapid noile tehnologii şi poate contribui în timp la educarea în spiritul "e" a unei mase mult mai largi a populaţiei. Şi apoi "nimeni nu opreşte Ministerul de Finanţe să accepte bilanţuri online, la care să se adauge ulterior o copie pe hârtie pentru validare".

Promovarea e-commerce trebuie lăsată în sarcina companiilor. Aceasta este una dintre concluziile participanţilor la dezbaterea de la CERF. Dar asta nu înseamnă că statul nu are partea sa de responsabilitate.

Implicarea Guvernului în dezvoltarea comerţului electronic din România se poate face pe trei direcţii: elaborarea de reglementări şi ajustări legislative necesare creării unui climat propice afacerilor electronice, susţinerea părţii de educaţie şi, nu în ultimul rând, poziţia de beneficiar direct al activităţilor de comerţ electronic, odată cu trecerea la e-government, ceea ce va presupune ca majoritatea fluxurilor informaţionale şi financiare ale administraţiei publice să folosească mijloacele electronice şi internetul. Iar dacă se vor face toate ajustările de ordin legislativ, Guvernul poate deveni, la un moment dat, chiar cel mai mare client al sistemelor de comerţ electronic.

Eugen Preotu, consilier MCTI: "dacă ziarele vor continua să mai laude mult timp isprăvile hackerilor şi crackerilor vom sfârşi prin a ne face singuri un mare rău".

Cine ne pune beţe în roate?

"The usual suspects": cei care se ocupă de pirateria software, hacker-ii, cracker-ii etc. Iar pagubele produse de aceştia, dincolo de valoarea lor strict materială, au o dimensiune mult mai gravă în planul imaginii pe care o promovăm în exterior, acolo de unde ne aşteptăm să vină banii care să alimenteze viitoarea economie digitală din România. Eugen Preotu, preşedinte Agnor High Tech, a ţinut să sublinieze că "dacă ziarele vor continua să mai laude mult timp isprăvile hackerilor şi crackerilor vom sfârşi prin a ne face singuri un mare rău".

Dar chiar şi dacă presa i-ar ignora cu desăvârşire pe piraţii web-ului, e foarte posibil să nu scăpăm de acest rău pe care ni-l facem singuri.

"Cred că ştiu în continuare jumătate din parolele bazelor de date din România. Pentru că nimeni nu le-a schimbat. E o problemă relativ simplă. Scrie şi în cartea tehnică faptul că primul lucru pe care îl faci după ce instalezi o bază de date sau un sistem de operare este să schimbi parolele", spune Chiricescu, care înainte de a deveni secretar de stat a lucrat la reprezentanţa Oracle în România. "Ştiu foarte multe sisteme, chiar şi din zona neguvernamentală, care se opresc de la buton. Aici se pune problema de securitate a datelor şi informaţiilor de pe calculatoare. Ca să nu mai spun că nu există cultura salvării datelor. Trebuie să recunosc că nici eu nu mi-am mai salvat discul de pe laptop de câţiva ani buni".

Aşadar, chiar dacă am avea legi perfecte şi toţi banii atât de necesari, pentru ca România să treacă în era digitală, va trebui mai întâi ca românii să asimileze noua cultură digitală. Oricum, mai devreme sau mai târziu, comerţul electronic va deveni o realitate şi la noi.

Vă simţiţi pregătiţi?

Proiectul de lege, în forma în care a fost avansat de MCTI, poate fi consultat pe situl nostru - www.pcmagazine.ro/exclusiv, precum şi pe situl Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei - www.mcti.ro

Mic dicţionar de comerţ electronic
Iată cum sunt definiţi în proiectul de lege o serie de termeni pe care i-aţi întîlnit pe parcursul acestui articol:

• Mijloacele electronice reprezintă echipamentele electronice şi reţelele de cablu, fibră optică, radio, satelit etc., utilizate pentru prelucrarea, inclusiv prin compresiunea digitală, şi stocarea, respectiv pentru transmiterea informaţiei astfel transmise sau stocate.
  
• Serviciu al societăţii informaţionale reprezintă orice ofertă de bunuri sau servicii, urmată sau nu de acceptare, efectuată prin mijloace electronice şi prezentată într-o manieră de natură a determina destinatarii să trimită acceptarea prin mijloace electronice, de regulă prin intermediul unei pagini de web, ofertă care prezintă următoarele caracteristici:
  a) acceptarea presupune de regulă o contraprestaţie;
  b) nu este necesar ca ofertantul şi destinatarul ofertei să fie fizic prezenţi simultan în acelaşi loc;
  c) este prezentată destinatarului prin transmiterea informaţiei la cererea individuală a acestuia.
  
• Furnizor de servicii reprezintă orice persoană, fizică sau juridică, ce pune la dispoziţia unui număr determinat sau nedeterminat de persoane un serviciu al societăţii informaţionale.
  
• Furnizor de servicii stabilit într-un stat reprezintă orice furnizor de servicii care desfăşoară în mod efectiv o activitate economică utilizând o locaţie fixă în acel stat, pentru o perioadă nedeterminată; situarea locaţiei furnizorului unui serviciu dat într-un anumit stat nu este condiţionată de localizarea şi utilizarea mijloacelor tehnice necesare pentru oferirea serviciului respectiv, cum sunt cele care susţin pagina de web a furnizorului sau cele care permit accesul la aceasta, ci se determină pe baza următoarelor criterii:
  a) locul în care furnizorul îşi desfăşoară activitatea economică;
  b) în cazul în care furnizorul îşi desfăşoară activitatea economică în mai multe locuri, locul din care este oferit serviciul respectiv;
  c) în cazul în care nu se poate determina cu certitudine din care anume loc este oferit serviciul, locul în care furnizorul desfăşoară principalele activităţi legate de oferirea serviciului respectiv.
  
• Comunicare comercială reprezintă orice formă de comunicare destinată să promoveze, direct sau indirect, produsele, serviciile, imaginea, numele ori denumirea, firma sau emblema unui comerciant sau membru al unei profesii liberale; nu constituie prin ele însele comunicări comerciale următoarele: informaţii permiţând accesul direct la activitatea unei persoane fizice sau juridice, în special un nume de domeniu sau o adresă de poştă electronică; comunicări legate de produsele, serviciile, imaginea, numele sau mărcile unei persoane fizice sau juridice, efectuate de un terţ independent faţă de persoana în cauză, mai ales atunci când sunt realizate cu titlu gratuit.
  
• Registrul de opt-out reprezintă o bază de date în formă electronică, permanent accesibilă online, unde persoanele fizice îşi pot înregistra adresele de poştă electronică la care nu doresc să primească comunicări comerciale pe care nu le-au solicitat, denumite comunicări comerciale nesolicitate.
  
• Autorităţile sau organele cu atribuţii de supraveghere şi control, abilitate potrivit legii reprezintă ministerele şi alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului, autorităţile administrative autonome centrale, autorităţile administrative autonome locale şi structurile subordonate acestora, autorităţi şi organe cărora le este atribuită prin lege competenţa de a supraveghea şi controla respectarea dispoziţiilor legale care privesc exercitarea activităţilor de furnizare de bunuri sau de prestare de servicii în diferite domenii.

Semnătura digitală
Legea privind semnătura electronică este instrumentul prin care tranzacţiile şi transmisiile de date efectuate prin intermediul internetului pot fi autentificate de către părţile implicate. Proiectul de lege prevede că semnătura electronică a unei persoane fizice sau juridice este direct legată de identitatea acelei persoane, prin intermediul unui certificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare. Potrivit proiectului de lege, furnizorii de certificate trebuie acreditaţi de către o autoritate din domeniu, subordonată MCTI. Furnizorii de servicii de certificare, care pot fi persoane fizice sau juridice române sau străine, sunt supuşi sancţiunilor pentru încălcarea prevederilor legii, în cazul în care eliberează certificate false sau incomplete, dacă nu asigură confidenţialitatea datelor personale ale posesorului de certificat sau dacă nu operează modificări ale datelor dintr-un certificat, la cererea posesorului.

Sancţiunile pentru încălcarea aceastor prevederi pot ajunge până la 250 de milioane de lei.