Agora
Media
Libraria Byblos



AgoraNews  





PC Magazine Ro  




NET Report   




Ginfo   




agora ON line   





PC Concrete   





Liste de discuții   




Cartea de oaspeți   




Mesaje   





Agora   








Clic aici
PC Report - ultimul numar aparut


PC Magazine Romania, Iunie  2001

Ce găsiți pe CD-ROM ?

CERF, căldură și utilitare

De câte ori participăm la un târg de specialitate ne lovim, nu că ne-am dori-o prea tare, de VIP-uri, care de care mai interesate de ultimele noutăți tehnologice. Paradoxal, întotdeauna vin doar cei aflați la putere sau în campanie electorală.

De fiecare dată, dar de fiecare dată, ei întârzie. O fi și asta una din "grelele moșteniri ale trecutului", doar au avut profesor bun! Eu i-aș zice obicei. Din câte am văzut eu, toți se pricep la toate. Vizitează tot târgul, înghit câte-o prezentare încuviințând atotștiutori și înțelegători din cap, strâng câțiva snopi de mâini și într-un final pleacă fericiți că au scăpat de vorbitorii ăia de limbă chineză, frecându-i ridichea consilierului care a avut nefericita idee. Abia după asta începe balul. Nu am să stau acum să vă povestesc cum a fost la CERF. O vor face colegii mei! Acum, că tot mă răcorii nițel, am să vă descriu o lecuță ce găsiți pe CD-ul de luna asta.

Să-i dăm Microsoft-ului ce-i al Microsoft-ului
A apărut în sfârșit mult-așteptatul Windows 2000 Service Pack 2, colecție de actualizări ce repară diferite defecte sau inconveniente în următoarele domenii: compatibilitatea cu aplicațiile, stabilitatea sistemului de operare, securitate și configurare. Windows 2000 SP2 conține și actualizările de la Windows 2000 Service Pack 1.

Tot de la Microsoft vă oferim Visual Studio.NET, pachet ce oferă clienților o viziune asupra punctelor importante ale noutăților ce urmează a fi implementate în Visual Studio. NET, ceea ce stabilește un mediu complet de dezvoltare pentru a construi aplicații pe Microsoft .NET Framework, noua generație de platformă de dezvoltarea a aplicațiilor Web.

Aici veți găsi contribuția multor clienți, dezvoltatori sau consultanți Microsoft din întreaga lume, multe mici programe și demonstrații interesante pentru cunoscătorii de Visual Basic 6.0 spre a cunoaște puterea lui Visual Basic.NET și spre a împărtăși aceste experiențe cu toți utilizatorii de Visual Studio.NET.

UTILITARE

  • ClipWatcher este un utilitar ce vă ajută la gestionarea clipboard-ului. Ține minte tot ce s-a copiat în clipboard și încarcă automat browserul sau clientul de mail, cu informația necesară.
  • Convertor Pro 3.10 - ,,vorbește" limba engleză, germană și franceză. Vine cu o bază de date care conține factorii de transformare cei mai importanți, pentru a transforma lungime, suprafață, volum, forță, presiune, densitate, energie, putere, temperatură, vâscozitate dinamică, vâscozitate cinematică și unități de timp.
  • Easy CD-DA Extractor 4.3.2 - utilitar plăcut și ușor de folosit, ce execută extracție din format audio de pe CD transformând sunetul în wav, pcm, wma sau mp3.
  • RO-AXIS 1.0 - utilitar românesc de diagnoză și analiza sistemului.
  • Noa 1.11 - dacă o secretară personală este ceea ce vă lipsește, ne-am gândit să vă oferim una virtuală. Soțiile nu vor avea de ce să fie geloase, în fond ea nu apare decât pe ecran. Are marele avantaj că face exact, dar exact, ce-i spuneți, nu întârzie niciodată și nu vă cere primă de coafor.
  • SureThing CD Labeler 2.10.19 - după cum îi și spune numele, acest utilitar vă va ajuta la crearea coperților CD-urilor voastre și nu numai.
  • Nero 5.5.1.8. O foarte bună unealtă pentru scrierea de CD-uri. Personal, folosind Nero, încă nu am reușit să ratez vreunul.

INTERNET

  • Cool Page 2.6. Pentru că tot este la modă să avem fiecare pagina noastră pe net, și ținând cont de faptul că nu toți suntem web designeri, am ales acest program pentru cei mai puțin inițiați.
  • Pentru împătimiții internetului am ales câteva programe ce ajută la gestionarea descărcării fișierelor mult dorite: FlashGet 0.95, GetRight 4.5 beta 4, Go!Zilla 3.9.3.9.3.1. Pe lângă acestea vă oferim, în aceeași categorie, Rapigator 2.17 pe care producătorii lui îl descriu ca ,,Napster plus".

DIVERTISMENT

  • Șase-patru! Poartă-n casă. De cele mai multe ori asociem jocul de table cu Cișmigiul. Însă nu-i obligatoriu să mergem până acolo pentru o partidă de table. David's Backgammon 4.0.1 vine în sprijinul celor lipsiți de timp, oferindu-le șansa de a "încinge" o tablă în fața ecranului.
  • Hang 2001. Vă mai aduceți aminte jocul acela simpatic - de ,,Spânzurătoarea" este vorba - pe care îl jucam la școală când întârzia profesorul la ore? Cu siguranță l-ați jucat și voi. Vă oferim una din multele variante în format electronic existente.
  • Încheiem capitolul de divertisment cu Ribbons, un fel de tetris în care trebuie să uniți culorile identice, astfel încât să dispară.

GRAFICĂ

  • Banner MakerPro 3.02 este o unealtă ușor de folosit, ce ajută la crearea banerelor și butoanelor profesioniste pentru paginile de web.
  • AcsSoft Photo Album 5.0 - util în gestionarea fotografiilor voastre, construiește albume foto electronice la care puteți adăuga fundaluri muzicale. Seamănă izbitor cu Windows Explorer și este foarte ușor de folosit.

LINUX

  • Xine-0.4.3 - player audio/video pentru sisteme Unix.
  • Samba-2.2.0 este o implementare software a protocoalelor Microsoft CIFS/SMB pentru sisteme Unix.
  • Opera 5.0 - unul dintre cele mai rapide browsere existente.
  • Visual Route 5.2 este o suită grafică a cunoscutulor utilitare ,,traceroute"",whois" și ,,ping", ce analizează conexiunile pe internet.
  • Alsa 0.5.11 - colecție de drivere pentru o varietate largă de plăci de sunet, fiind o alternativă posibilă pentru driverele care sunt incluse în kernel sau cele comerciale.

ARTE

  • Nightlosers și picturi de Nicu-Sorin Ienulescu, un ritm de jazz autohton în culori tari cu nuduri prelungi.
  • Numarul 4 al binecunoscutei e-reviste agora On line vă oferă articole incitante și o galerie din ce în ce mai bogată.
  • Biblioteca Românescă Virtuală ne oferă ,,Scrisori către V. Alecsandri" de Ion Ghica.
  • Societatea Culturală Noesis ne prezintă Revista Respiro ce apare numai pe internet, www.nonstop.ro de Alina Nelega și volumul de povestiri ,,Nimic" al Adinei Lipai.

Cu speranța că v-am stârnit interesul, vă urez lectură plăcută în continuare și nu uitați să-mi scrieți.

Gabi Piscupescu ([email protected])

 


PC Magazine Ro | CD ROM | Redactia | Abonamente | CautareArhive

Copyright © 1999-2002 Agora Media.

[email protected]

LG - LifeŽs Good

www.agora.ro

deltafri

Concurs de Grafica Digitala si Web Design

www.agora.ro

www.agora.ro