CeBIT - PC Magazine Romania, Mai  2001

De-a visul, visul

Dincolo de tehnologii, CeBIT-ul e un loc de visare. Dovada? Rândurile de mai jos trimise prin e-mail de un cititor din Germania al revistei PC Magazine.

Iată că vine primăvara şi dulcele gust ivit printre frunze ridică în vis senzaţia aceea cu tentantă izmă de Icar... Se face soare la fiecare secundă de nor şi izbucnesc parcă secundele de muguri noaptea... Şi, începe şi se termină CeBit la Hanovra. Nu! Nu o să vă povestesc de CeBIT, ci o să încerc să desluşesc doar gestul acela al visului de visat atârnat la poarta green (-cardata) a Deutschland-ului. Atmosfera mare de oameni la patru ace (sau cinci, sau şase...) cu zâmbete de la o ureche la alta şi cu mulţi, mulţi bani plutind invizibil prin esenţa ascunsă a produselor, gesturilor, visurilor... Eu lucrez în Germania şi sunt dintre cei cu visul în palmă sau, mai bine spus, în cont. E primăvară şi e vremea de visat. Vine omul, ăla isteţ şi bun, cu banii adunaţi numai el ştie cum şi pune piciorul la Hanovra, după zbor şi zbor şi zbor... Oarecum mai aproape de nori, visurile sunt de legat şi de dezlegat. Şi cu gândurile de-a valma, sperând să prindă niscaiva pliante (fără să ştie săracul ce-l aşteaptă!!!) dă fuga de la aeroport la S-Bahn (sau U-Bahn sau ăia mai şmecheri la taxi) şi după ce lasă ,,o şapcă de bani" (mamă câte chile de cartofi!) dă omul cu sufletul lui mare şi banii lui puţini, de intrarea aia băţoasă. Şi mulţumeşte lui Dumnezeu că-i Postul Mare şi nu mai dă bani pe mâncare şi mulţumeşte bosului că l-a trimis în rai şi... scoate cele mai frumoase visuri la bătaie! da dacă aş căuta de lucru? O rupe bine şi cu engleza, ştie ceva germană şi... hai la târgul de job-uri.

Vis nu alta! Şi-şi pune omul cu sufletul mare şi inima plină de visuri, îşi pune zic, inima să scrie. Şi din zori şi până-n seară adună cărţi de vizită, promisiuni, câte şi mai câte. Şi la un moment dat apare visul! Îi strânge mâna, îl invită să ia loc şi, după 6 ore de stors, îi zice: ,,De azi eşti colegul nostru". Şi când începe să se dezlege visul acela, iată şi formele făcute şi acte şi... frumoasă-i viaţa. Şi trimite repede acasă ceva din banii care i-a primit şi respectuos ca o icoană crede. Crede tot ce i se spune şi i se arată... Şi după lacrimi înfundate ,,pe unde nu te vede nimeni", după banii trimişi acasă şi e-mailuri cu tona la prieteni, după medicamentele pentru cei bolnavi de acasă, vine trecerea aceea a visului prin el însuşi, ca într-o perversă raţionalitate marxistă (Marx a fost neamţ?) şi deschiderea inimii prea înspre tot. Şi apoi şoaptele rase între două ,,so" - uri, nopţile pierdute să mai înveţi încă ceva germană, constatările că ei numai de aia vorbesc în expresii neuzuale ,,ca să înveţi tu", senzaţia aceea permanantă că eşti în plus prin spaţiul lor 3D, dezlegarea la ură prin miezul zâmbetelor, minciuna care plouă la nivel de mare artă... Şi stai, şi te uiţi, şi te rogi lui Dumnezeu să vină primăvara, că poate o fi altfel... Apoi descoperi că te-au păcălit băieţii cu green-cardul, că hârtia aia din paşaport e parţial validă, că, nu-i aşa, nici nu mai poţi merge acasă... Şi vine Paştele şi ţi se face dor. Şi vezi că numai în limba română este de dor pe când de vis este în toate limbile. Acest popor a pornit două războaie mondiale... E ţara lui Goethe şi Schiller şi încă mai răsună muzica aceea frumoasă prin parcurile acestea iraţional de verzi... Încet, încet te faci şi tu verde ca ei. Îţi pui visurile în cui, faci mai multe cărţi de credit, îngoşi pielea la obraz şi mergi înainte. Sau, înapoi? Visurile tale alea curate stau undeva între cer şi pământ şi se zbat între serbările berii şi cheltuielile lunare... Şi te duci la CeBIT şi te uiţi cu ochii ascunşi în lacrimi la cum se înghesuie grămada de suflete îmbrăcată în visuri de la o ofertă de sacrificii la alta, fără să ştie câte din ele se vor spulbera la următoarea închidere de la bursă, câte mai pot şi câte mai ştiu să împlinească visuri. Şi-ţi vine să le strigi aşa neauzit, din inimă, să le scrii pe suflet cu colţul inimii tale ADEVĂRUL şi dulce şi amar. Dar nu poţi s-o faci că inima ta e prea tare şi au o aşa de mare bucurie în ochi... Şi sigur au pe cineva acasă care i-a ţinut în şcoală şi de-atâta muncă acum are nevoie de medicamentele alea, nemţeşti...

Gheorghe Păcurar, Fachberater für Organisation und Informatik,
Heyde AG Deutschland