Cum am scris legea comertului electronic

De la Adam Smith incoace, prin comert se intelege un schimb de bunuri in urma caruia acestea capata o valoare. De la aparitia primelor state, comertul a fost protejat, la inceput cu bata, mai apoi cu legea. Am ajuns in punctul in care comertul se poate face utilizand retele de calculatoare si sisteme de comunicatii, dar cele doua trasaturi esentiale au ramas aceleasi. Adica, in continuare, (e)Comertul inseamna schimb de bunuri si, in continuare, trebuie protejat cu forta legii.
Daca, in ceea ce priveste dezvoltarea comertului electronic, se poate vorbi si face mult prin implicarea fortelor pietei, partea ce tine de legislatia care protejeaza activitatile comerciale ce utilizeaza reteaua cade exclusiv in datoria institutiilor statelor. Nu am folosit intamplator pluralul. Este prima data cand tehnologia permite crearea unei piete globale reale. De aceea, primul lucru ce trebuie avut in vedere il constituie crearea unei legislatii cu un grad mare de compatibilitate interstatala. In dezvoltarea unei legislatii pentru activitatile prin internet, aceasta conditie tine de adaptarea legilor-cadru constituite la nivelul unor structuri multistatale, fie ca e vorba de Organizatia Natiunilor Unite fie de Uniunea Europeana. Sigur, aceste legi-cadru contin elementele esentiale privind compatibilitatea si ele trebuie transpuse cat mai natural in legislatia nationala. Al doilea factor de care trebuie tinut cont este neutralitatea tehnologica a legii. In corpul ei nu trebuie sa apara referiri la standarde sau elemente ce tin de o anumita tehnologie, schimbarile din domeniul tehnologic avand o rapiditate ce ar reclama modificarea frecventa a actului normativ in cauza. Acest fapt reprezinta o dificultate reala, mai ales pentru cineva obisnuit mai mult cu jargonul profesional TI decat cu cel juridic. In fine, este necesar sa tii cont de toate corelatiile ce exista intre o lege pentru comertul electronic si restul legislatiei comerciale nationale.
Am scris aceasta lege dupa ce am initiat Legea semnaturii electronice (un fel de mama a tuturor legilor privind activitatile in retea) si fiind constient ca trebuie sa scriu o lege privind mijloacele digitale de plata (teribil de dificila, tinand cont de faptul ca ea va fi parte din legislatia ce reglementeaza sistemele de plati de interes national).
Legea semnaturii electronice are ca scop asimilarea juridica a semnaturii electronice cu semnatura olografa. Aceasta asimilare este, in fapt, cheia ce deschide poarta catre toate operatiunile bazate pe un document electronic in care este necesar un plus de incredere din partea celor carora se adreseaza documentul. Semnatura electronica are patru trasaturi esentiale: identifica in mod unic semnatarul, este realizata cu mijloace aflate exclusiv in posesia semnatarului (pana aici e la fel cu cea olografa), identifica in mod unic documentul si identifica orice modificare adusa documentului ulterior semnarii sale (ceea ce o face mai puternica decat semnatura olografa). Din punct de vedere comercial, legea prevede posibilitatea oricui de a deveni furnizor de servicii de semnatura electronica, singura conditie fiind acreditarea acestuia de catre institutia de reglementare in domeniu si respectarea de catre furnizor a standardelor de criptare, a secretului criptarii si al identitatii clientilor.
Legea comertului electronic ofera un cadru juridic pentru operatiunile de tip B2B si B2C, reglementand (aici am considerat eu ca este cel mai bun loc) si regimul juridic al documentului electronic si al domeniului. Pe langa stabilirea regimului juridic al documentului electronic, legea face referiri la locul si data transmiterii si primirii documentului, precum si la aspectele juridice privind modul in care emitentul si destinatarul pot dovedi ca documentul a fost transmis sau trebuia sa fie receptionat. Un aspect important al legii comertului electronic il constituie legiferarea domeniului si conditiile in care acesta este considerat ca fiind utilizat in operatiuni de comert electronic. Pentru a evita utilizarea domeniilor situate pe sisteme de calcul amplasate in jurisdictii offshore, am considerat necesara exonerarea de la plata impozitului pe profit a persoanei juridice al carei unic obiect de activitate il constituie intretinerea domeniilor destinate comertului electronic. In cazul in care domeniul este utilizat pentru promovarea sau comercializarea propriilor produse, activitatile legate de intretinerea lui nu sunt considerate activitati distincte, lucru ce va incuraja outsourcing-ul si va permite dezvoltarea IMM-urilor specializate pe constructia si intretinerea de situri pentru comert electronic. Legea prevede si implementarea standardelor de securitate a schimbului de documente in retea, specificand atributiile pe care le va avea institutia de reglementare in domeniu (aceeasi care va avea atributii privind semnatura electronica). In legatura cu acest standard de securitate, legea prevede obligativitatea inscriptionarii vizibile a standardului utilizat pentru fiecare domeniu in parte, aceasta fiind, in conditiile respectarii legii, o garantie suficienta pentru utilizarea in cunostinta de cauza a sitului respectiv la efectuarea de plati sau transmiterea de documente. Pentru a evita orice confuzie, legea prevede in clar imposibilitatea utilizarii unui domeniu pentru afisarea de informatii sau efectuarea de tranzactii ce contravin legii romane.
Un alt aspect (mult discutat azi in tari in care comertul electronic are o dezvoltare importanta) il constituie comercializarea electronica a bunurilor nemateriale (programe de calculator sau orice fel de documente digitale cu valoare comerciala). Consider ca ideea taxarii acestor bunuri, idee ce prinde contur in special in tarile Uniunii Europene este cel putin hilara. Plecand de la ideea ca acolo unde regula va fi evitarea platii acestor taxe si de la faptul ca o politie care sa monitorizeze traficul in retea ar fi primul pas spre sfarsitul democratiei, reprezentand o grava incalcare a drepturilor omului, am prevazut in mod expres exonerarea de la plata taxelor a bunurilor nemateriale tranzactionate prin retea. Probabil ca aceasta prevedere, ca si cea legata de neimpozitarea activitatilor legate de intretinerea domeniilor dedicate comertului electronic nu vor fi pe placul functionarilor Ministerului de Finante. Este cazul, insa, ca si acestia sa priceapa ca acolo unde o constangere este amuzant de evitabila, ea trebuie sa dispara.
Marea problema ramane insa constructia institutionala. In acest moment, avem o singura institutie (ANCI) care ar trebui sa faca un lucru nefiresc, adica sa reglementeze si sa monitorizeze. Experienta CNVM a aratat ca e mai bine sa existe o institutie de reglementare (probabil in subordinea Parlamentului) si una cu functii executive (in subordinea Guvernului). Legea comertului electronic nu este construita pe aceasta structura institutionala si nici nu o poate propune. Ea insa trebuie facuta cat mai grabnic. Pana atunci, semnatura electronica va deschide calea utilizarii documentelor electronice opozabile in instanta, iar legea comertului electronic posibilitatea construirii fabricii si magazinului virtual. Nu este SF. Zece procente din populatia marilor orase ale tarii stiu, au mijloacele si doresc sa utilizeze acest mijloc rapid, ieftin si comod. Marele lui avantaj este dat de rularea rapida a banilor si inchiderea rapida a ciclurilor economice. Sigur, exista si un dezavantaj major: ingrasa.

Varujan Pambuccian este membru al Parlamentului Romaniei si initator, alaturi de deputatul Sorin Pantis,
al proiectelor de legi privind comertul electronic si semnatura electronica.