iBiz - PC Magazine Romania, Mai  2001

Pledoarie pentru "e"

Dan Şerbănescu

Tot mai multe afaceri din România fie apar, fie îşi dezvoltă o componentă strategică, folosind noile medii electronice. De regulă, limbajul pe care tot mai mulţi oameni de afaceri români îl adoptă cu un tonifiant entuziasm abundă în termeni precum e-business, e-commerce, e-finances, e-tc. Cuvinte care până mai ieri păreau scoase cu forţa din limbajul ermetic al programatorilor devin astăzi argumente cvasi-banale, mânuite cu nonşalanţă de cei care doresc să demonstreze ipotetica supremaţie a internetului în afacerile viitorului. Cât adevăr există în aceste afirmaţii este discutabil - şi, deci, intens discutat. Deja entuziasmul Occidentului faţă de afacerile pe internet a început să scadă. Scepticii de ieri au devenit clarvăzătorii de azi, iar recenta prăbuşire a dot.com-urilor pare să confirme că simpla însuşire în regim de urgenţă a unor termeni noi şi achiziţia frenetică de software sofisticat nu rezolvă problema fundamentală a oricărei afaceri - menţinerea echilibrului delicat între cerere şi ofertă. În spatele oricărei afaceri virtuale de succes trebuie să stea una reală, iar acest lucru este la fel de valabil pe malurile Potomacului ca şi pe cele ale Dâmboviţei.

E-business, o vorbă de dânşii inventată...
România este, cum ne-am obişnuit deja de peste 10 ani, la un început de drum (mai ştie cineva al câtelea?). Să fie oare prefixul "e-" panaceul care ne va scăpa de bolile tranziţiei? Probabil că nu, dar ar putea avea măcar efectul unei vitamine. Şi asta pentru întreaga economie românească.

Efectele crizei dot.com-urilor asupra României au fost modeste şi mai mult de natură psihologică, înrudită cu sindromul Caritas. Dacă ar fi să vedem jumătatea plină a paharului, am putea spune că, atât cât este, e-business-ul din România şi-a dovedit soliditatea. Dar paharul mai are o jumătate, aşa că noi vă propunem o serioasă temă de meditaţie: ce avem deja în materie de e-business este sublim, dar lipseşte cu desăvârşire.

Pentru că, dincolo de discursuri optimiste, afacerile electronice s-ar putea să nu fie tocmai posibil de "adaptat" de inventivii români. Atât timp cât plăţile electronice în timp real nu doar că nu funcţionează, dar nu este definit încă nici măcar cadrul legal pentru aşa ceva, câtă vreme accesul la internet presupune costuri prohibitive pentru marea majoritate a românilor (de ce nu, potenţiali e-clienţi?), de vreme ce investitorii nu prea se lasă convinşi de potenţialul României, fără a mai lua în calcul şi dificultatea adaptării oamenilor la un mod cu totul nou de a cumpăra produse fără posibilitatea de a le atinge, mirosi sau testa în moduri imposibil de emulat pe un calculator, ar fi absolut prematur să vorbim despre comerţ electronic veritabil în România. Iar atunci când birocraţii rezistă cu înverşunare, cocoţaţi pe mormane de hârtii, asaltului noilor şi mult mai eficientelor metode de administrare inteligentă a unei afaceri, e-business poate deveni lesne o simplă formă fără fond.

Infrastructura, bat-o vina
Afacerile electronice există şi se dezvoltă în interiorul reţelelelor de calculatoare, fie ele simple reţele locale, fie forma lor supremă de agregare - internetul. Complexitatea aplicaţiilor folosite în afaceri şi cantitatea de date mereu în creştere pe care acestea trebuie să le poată transmite ori recepţiona, fac absolut necesară instalarea de elemente de infrastructură care să ofere conexiuni cu o lărgime de bandă substanţial mai mare decât cea pe care o pot oferi în prezent liniile telefonice tradiţionale.

În prezent, românii dispun de 32 de linii telefonice la 100 de locuitori, dintre care circa 20 sunt linii convenţionale. Pentru amatorii de cifre exacte, conform Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI), din totalul de 7.267.625 de linii telefonice existente la sfârşitul anului trecut în România, 2.813.000 erau linii telefonice mobile.

Vechea reţea operată de Romtelecom este în refacere şi la ea se adaugă linii noi. Şi asta pentru că soluţiile de bandă largă sunt aplicabile şi banalei perechi de fire de cupru, iar familia soluţiilor de tip DSL (Digital Subscriber Line) este disponibilă şi în România. Multe companii de televiziune prin cablu şi-au adjudecat şi statutul de Internet Service Provider (ISP). În plus, backbone-uri de fibră optică răsar la tot pasul, ceea ce permite companiilor româneşti acesul la tehnologii sofisticate, de tipul reţelelor virtuale private. Nimic nu ne-ar împiedica să facem afaceri folosind conexiuni radio sau chiar WAP şi nu peste mult timp vom plimba prin buzunare GPRS-ul, CDMA-ul şi chiar UMTS-ul. În România vor fi disponibile soluţii de conectivitate de ultimă generaţie şi, deşi ar fi unele semne de întrebare în legătură cu nivelul serviciilor din România comparativ cu standardele Occidentului, măcar vom avea de unde alege. Numai bani de-ar fi, că ISP-işti avem deja vreo 150!

Tot MCTI anunţă că în România erau, la sfârşitul anului 2000, un număr de 713.000 de calculatoare personale. Dintre acestea, 69% erau utilizate în mediile de afaceri şi 31% acasă. Fireşte, numărul real de calculatoare în funcţiune în România - o adevărată "piatră filosofală" a sectorului TI - este, probabil, mult mai mare, dacă luăm în calcul şi sistemele "no name", produse şi vândute prin modalităţi ce scapă statisticilor oficiale. Alte statistici ne mai spun că un PC ar reveni la 37,3 români, ceea ce depăşeşte de 5,5 ori media europeană. Dintr-un număr total de 9,467 milioane de utilizatori de internet din ţările Europei Centrale şi de Est la sfârşitul anului trecut, circa 7% au fost români, deşi România are 20% din populaţia totală a regiunii (113,9 milioane). O valoare medie a diverselor estimări oficiale privind numărul de utilizatori de internet din România ar fi undeva în jurul valorii de 600.000 (conform ITU), însă cele mai optimiste voci vorbesc despre circa un milion de români conectaţi la web.

Pe baza acestei infrastructuri relativ modeste, comparativ cu ale altor ţări din regiune, se dezvoltă, totuşi, din ce în ce mai intens, un peisaj web românesc extrem de colorat. În materie de e-commerce, startul pare promiţător, cu peste 10 situri pentru comerţ de tip B2B (business-to-business), mai mult de 25 de situri B2C (business-to-consumer) şi câteva de licitaţii online. E drept că nivelurile-record în materie de vânzări prin internet ale celor mai de succes dot.ro-uri ating doar valori de ordinul zecilor de mii de dolari, faţă de mirobolantele sume vehiculate de dot.com-urile din Occident. Mai multe bănci importante din România oferă clienţilor lor servicii de internet banking, iar la sfârşitul lunii iulie a anului trecut erau în circulaţie aproximativ 770.000 de carduri bancare. Nu se ştie însă câte anume (sau dacă) aceste carduri sunt folosite şi în operaţiuni de comerţ electronic, în condiţiile lipsei legislaţiei şi a temerilor privind securitatea tranzacţiilor via internet.

Momentul de cotitură în materie de infrastructură pare să fie aşteptatul final al monopolului Romtelecom asupra telefoniei fixe, de la sfârşitul anului 2002, de la care foarte mulţi aşteaptă foarte mult. Pregătirile actualilor operatori de cablu şi ale unor regii autonome, de tip SNCFR, Conel sau Conpet, care îşi pun la punct sistemele proprii de comunicaţii şi dezvoltă reţele naţionale de fibră optică au intrat în linie dreaptă. Peisajul comunicaţiilor din România se va schimba radical începând cu 1 ianuarie 2003. Cât de vizibile vor fi efectele imediate, rămâne de văzut, însă cei mai profitabili clienţi din sectorul business, mari consumatori de servicii de comunicaţii cu valoare adăugată (acces internet, e-mail, transfer de fişiere, aplicaţii Web sau televiziune digitală) vor avea cu siguranţă de câştigat de pe urma viitoarei competiţii.

De ce liberalizare, competiţie şi, implicit, dezvoltare a internetului în România? Argumentul îi aparţine secretarului de stat pentru Comerţ al SUA, Charles Ludolph, care a afirmat recent că dezvoltarea internetului ar conduce, în viitor, la investiţii americane majore în industria transmisiunilor prin cablu, a telefoniei mobile, industria software şi în sistemul bancar. Printre barierele în calea acestor investiţii, oficialul american a menţionat corupţia, birocraţia, lipsa de transparenţă şi carenţele legislative în materie de protecţie a proprietăţii, dar şi numărul prea mare de taxe şi formalităţi aferente.

Caruselul soluţiilor
"Motorul" e-business îl reprezintă, fără doar şi poate, suita de aplicaţii necesare, fie că este vorba de administrarea inteligentă a resurselor unei companii şi a relaţiilor sale cu clienţii sau susţinerea unui sit de comerţ electronic. Iar în acest domeniu, cuvântul de ordine este "soluţie". De la marii producători mondiali de software reprezentaţi şi în România, pâna la firmele româneşti de profil, mai mari sau mai mici, toată lumea oferă soluţii pentru e-business.

Fie că este vorba de interconectarea şi administrarea centralizată şi eficientă a proceselor de producţie controlate de diversele staţii sau grupuri de lucru din cadrul unor reţele locale de întreprindere sau de construirea de portaluri prin care companiile pot interacţiona prin internet cu diverşii lor furnizori sau clienţi, ori de interpretarea inteligentă a bazelor de date acumulate în timp, există pe piaţa românească furnizori de soluţii care pot satisface orice tip de necesităţi ale companiilor. Soluţiile sunt, de regulă, modulare şi deci extrem de flexibile, putând fi adaptate de integratori la specificul fiecărei afaceri. Conceptele "la modă" în domeniu se referă la planificarea resurselor înreprinderii (ERP - Enterprise Resource Planning), administrarea relaţiilor cu clienţii (CRM - Customer Relationship Management), constituirea de depozite de date (data warehouse) care înglobează cantităţi mari de date în diverse formate, ce pot fi analizate complex prin tehnici de "data mining", sau folosirea tehnologiei "balanced scorecard", prin care managerii au acces în timp real la parametrii în care funcţionează afacerea, parametrii pe care îi pot compara cu indicii optimi de performanţă prestabiliţi şi pot lua decizii rapide şi documentate. O altă piaţă care se dezvoltă extrem de dinamic la nivel mondial este cea a furnizorilor de servicii de aplicaţii (ASP - Application Service Providers), de la care companiile pot "închiria" aplicaţiile de care au nevoie la un moment dat. Costurile predictibile şi investiţile iniţiale relativ modeste pe care le presupune modelul ASP ar putea ajuta enorm companiile româneşti care doresc să-şi dezvolte o componentă web, cât şi pe cele care deja au făcut-o, însă pentru moment nu putem vorbi de un ASP în România, cu toate că ideea e studiată foarte serios de unii ISP.

Însă pentru ca toate aceste concepte - încă abstracte sau de-a dreptul necunoscute pentru multe dintre afacerile româneşti - să dea rezultatele scontate, este nevoie de mult mai mult decât simpla instalare de aplicaţii, care poate, cel mult, automatiza procesele. Cheia succesului o reprezintă integrarea tuturor soluţiilor şi dezvoltarea unei întregi strategii web a companiei. Asta presupune însă o modificare de substanţă a însăşi mentalităţii în mediile de afaceri autohtone; un soi de "tranziţie în tranziţie" la care e puţin probabil să fim martori, cel puţin în viitorul imediat. De notat, însă, că toate aceste tehnologii sunt accesibile oricărei companii din România, cu condiţia să fie înţelese şi apoi implementate, gradual şi eficient.

Aşii din mânecă
Exportul de soft este o afacere profitabilă la nivelul unor întregi ţări, în timp ce în România încă nu este. Există două modele de succes. India, care exportă cu doar de câteva ori mai mulţi programatori ca România, servicii de software de peste 2 miliarde $. India are în plan ca în 2008 să exporte software în jur de 50 miliarde $, urmând ca în perioada următoare să se focalizeze tot mai mult pe exportul de produse software. Iar India are o densitate a specialiştilor de software la 1.000 de locuitori de 7 ori mai mică decât România! Şi Israel, care are de câteva ori mai puţini programatori ca România, exportă produse software de peste un miliard $, cu o rată de creştere de 25 % pe an. În România, exportul de software este de aproximativ 100 mil.$, nesemnificativ faţă de potenţialul României.

De orice ne-am putea plânge, numai de lipsa avantajelor competitive nu. Iată şi argumentele:

România are (încă) un număr impresionant de specialişti, având masa critică pentru a deveni liderul regional (Europa de Est) al domeniului. Forţa de muncă angajată în servicii TI este de circa 40.000 de salariaţi şi avem peste 20.000 de programatori talentaţi. Sistemul academic din România "scoate" anual peste 5.000 de profesionişti în domeniul software, dintre care rămân în ţară 2.500-3.000. Într-un calcul "per capita", asta înseamnă cu mai mult de 60% decât reuşesc universităţile americane, de unde ies anual 24.000 de ingineri în domenii high tech. Nici o altă ţară din Europa Centrală şi de Est nu are masa de specialişti pe care o are România. În prezent, specialiştii români sunt, în medie, cu circa 40% mai "ieftini" decît colegii lor din Occident, iar fiscalitatea excesivă împiedică firmele româneşti de software să le ofere salarii mai bune. Şi efectul este absolut previzibil: migrarea specialiştilor către economii care le vor oferi slujbe bine plătite în domeniu, ceea ce este o tendinţă la nivel mondial, ale cărei efecte încep deja să se resimtă şi în România.

Întreprinzătorii. Conform unui studiu efectuat de Pierre Audoin Conseil, cu cooperarea ANCI şi cu fonduri europene, studiu făcut public la sfârşitul anului 1999, în România există peste 2000 de întreprinderi care dezvoltă software, număr pe care nu-l are nici o altă ţară din jur. Toate intră în gama întrepinderilor mici şi mijlocii şi sunt repartizate în toată ţara. Evident că numărul cel mai mare, ca şi proporţia cea mai mare a întreprinderilor puternice în domeniu e în Bucureşti (75%). Aceste companii reprezintă sectorul cel mai dinamic ca şi dezvoltare pozitivă al întregii economii româneşti. Ele reprezintă o adevărată "mină de aur", dacă vor fi şi stimulate printr-un cadru fiscal-legal favorabil, pentru a-şi creşte sensibil ritmul de dezvoltare.

Asociaţiile industriale, cum sunt ANIS, ARIES, ATIC cresc foarte mult eficienţa şi suportul pentru creşterea afacerilor în domeniul TIC. Aceste asociaţii sunt un mijloc excelent de partajare a expertizei care se dobândeşte în management, strategie, marketing etc. Ele constituie, de asemenea, un excelent mijloc de lobby al industriei de software româneşti în mediile de afaceri internaţionale. Un exemplu în acest sens sunt misiunile industriei de software româneşti în Silicon Valley, inima înaltei tehnologii. În nici o altă ţară din jur, conceptul de asociaţie industrială în domeniul TIC nu a prins atât de bine.

Înalta educaţie. Specialiştii români au o foarte bună pregătire. În 1999, la Campionatul Mondial de Programare, echipa Universităţii Bucureşti a ocupat locul 4 în lume, înaintea oricărei echipe americane sau din Europa Centrală şi de Est (cu excepţia Rusiei). Şi au fost peste 1500 de echipe, de la cele mai prestigioase universităţi din lume. În mod obişnuit, la olimpiadele internaţionale de informatică şi matematică echipele româneşti sunt în frunte.

Creativitatea. Informaticienii români sunt consideraţi foarte creativi, în comparaţie cu informaticienii asiatici. În SUA, există aşa-numitul Junior Nobel Prize, care este un echivalent al Premiului Nobel pentru tineri. Există un singur Mare Premiu care se acordă indiferent de domeniu (spre deosebire de Premiul Nobel care se acordă pe domenii). În anul 2000, Junior Nobel Prize a fost câştigat de Viviana Risco, venită de doar câţiva ani la studii în SUA, din România. Premiul a fost de 100.000$, pentru o lucrare de cercetare în domeniul informaticii, iar finaliştii pe care i-a învins, reprezintă "cei mai buni din viitoarea generaţie de oameni de ştiinţă".

Limbile străine. Un studiu al Universităţii Cambridge indică România ca ocupând primul loc între ţările non-engleze la "înţelegerea" limbii engleze. România este a doua ţară în Europa ca aptitudini pentru limbi străine, după Olanda. De aceea suntem foarte bine plasaţi, din acest punct de vedere, pentru implementarea sistemelor de tip centre de apel, centre de asistenţă sau de suport pentru clienţi, pentru companiile multinaţionale care operează în Europa.

Dar poate că, oricât de mult ne-am dori să reuşim prin forţe proprii, dezvoltarea sectorului TI în România şi, implicit, a afacerilor din acest domeniu, depinde de abilitatea cu care vom reuşi să atragem interesul unor investitori majori. Chiar dacă noul Executiv pare să fi depăşit rezerva manifestată faţă de sectorul TIC de precedentele, investiţiile pe care ni le permite de-acum obişnuitul buget de austeritate nu sunt suficiente pentru dezvoltarea unui sector în care banii joacă un rol de loc neglijabil.

Despre e-business-ul din România ar mai fi încă foarte multe de spus şi nu vom înceta să o facem în paginile revistei noastre. Din păcate, cel puţin pentru moment el poate părea sublim, dar este cu desăvârşire absent. Şi absolut nemotivat...

Am fi vrut, parafrazând un pic, să putem titra ceva de genul "Am văzut e-români fericiţi". Deocamdată, îi căutăm din priviri prin pavilioanele CERF-ului. Tot ce putem face în acest moment, este o pledoarie pentru "e-". Un prefix care ne trebuie. Şi pe care, la urma urmei, îl merităm...

Vom deveni e-cetăţeni?

MCTI aşa speră. Noul Guvern rezultat în urma alegerilor din toamna anului 2000 încearcă să realizeze un lucru pe care Executivele precedente fie l-au ignorat, fie nu s-au priceput, fie nu li s-a părut prea important, şi anume abordarea într-o manieră unitară a tuturor aspectelor privind implementarea Societăţii Informaţionale în România. Pentru a oficializa această preocupare, s-a constituit un "Grup de promovare a Tehnologiei Informaţiei în România", condus de Primul Ministru, ale cărui obiective declarate sunt, indiscutabil, generoase.

Ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Dan Nica, vorbeşte cu entuziasm, ori de câte ori are ocazia, despre strategia Guvernului pentru o adevărată "Reformă Digitală a Societăţii Româneşti". Pe scurt, este vorba de reforma legislativă şi instituţională pentru domeniul TI - în special legislaţia aşa-numită secundară, care cuprinde aşteptate reglementări în domeniul semnăturii electronice şi comerţului electronic, protecţiei datelor personale, domeniilor ".ro" şi activităţii ISP. Simultan, împreună cu Ministerul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului şi Finanţelor Publice s-au demarat proiecte de facilităţi imobiliare şi fiscale pentru investitori şi angajaţi din domeniul TIC. Proiectele legislative referitoare la semnătura electronică şi protecţia datelor personale se află deja pe agenda Parlamentului, iar ministrul Nica spunea, cu puţin timp înainte de închiderea ediţiei, că apariţia lor ar fi iminentă.

În ce priveşte dezvoltarea e-business-ului în România, prioritatea declarată a MCTI este accelerarea introducerii sistemelor de identificare electronică şi a sistemelor de efectuare a plăţilor electronice. Însă pentru asta trebuie regândită partea legislativă şi analizată posibilitatea introducerii de noi instrumente, cum ar fi smart-card-urile. Legea este încă în fază de proiect, dar ocupă un loc central pe agenda MCTI. În plus, ministerul studiază posibilitatea creării de Cyber-Centre pentru dezvoltarea TI şi pentru alte proiecte în domeniul e-business şi e-commerce.

Guvernul face, de asemenea, primii paşi în tranziţia către e-government. Secretariatul de Stat pentru Tehnologia Informaţiei a preluat coordonarea proiectului Romania Gateway şi a obţinut acordul de principiu al Băncii Mondiale pentru extinderea cu 200.000$ a finanţării pentru acest proiect. Ministerele implicate discută şi pregătesc proiecte ca depunerea bilanţurilor şi altor declaraţii pe web, informatizarea fluxului de plăţi guvernamentale, crearea unei baze de date accesibile pe internet despre persoanele în şomaj, crearea unui sistem unitar pentru informaţii comune despre persoane (registrul populaţiei).

cuprins - Supliment Internet Business