Timpul are vreme

Dacă stăm bine să ne gândim, noţiunile de “timp” şi “vreme” au, în general, sensuri comune. In primul rând arată o durată limitată de întâmplări care se pot măsura (“vreme de zece minute” sau “timp de o săptămână”), iar în al doilea rând reprezintă starea atmosferei la un moment dat, determinată de ansamblul factorilor meteorologici (“vreme rea” sau “timp nefavorabil”).

Puşi alături însă, cei doi termeni capătă sensuri diferite. Astfel, după cum titlul ne-o arată, timpul aşteptat o bucată de vreme, va sosi, odată şi odată, mai devreme sau mai târziu.

Ceea ce aşteaptă omul din partea timpului este adevărul, numai că acesta se arată destul de capricios: ori vine prematur, ori soseşte tardiv.

Timpul poate fi considerat curierul adevărului, iar vremea – spaţiul care îl desparte de punctul său de plecare. Dar timpul are răbdare ... îmi cer scuze, are vreme.

Mai preţioasă însă decât timpul, este ocazia. Pentru un moment prielnic însă se aşteaptă ani de zile, poate chiar toată viaţa. De aceea, cred că putem spune că momentul prielnic este halta timpului, atunci vremea se opreşte.

Timpul se măsoară prin ce lasă în urmă. El vindecă toate rănile fizice şi morale. Dar poţi spune atunci cu certitudine ... a durut ... a durat ... dar a trecut.

Timpul pierdut nu se uită, se regretă. Din toţi cei care n-au timp, mulţi “omoară timpul”, dar de fapt timpul este acela care îi omoară.

Dacă ar fi să stabilim ecuaţia timpului, ea ar arăta cam aşa: trecutul înmulţit cu prezentul dă viitorul. Dar nu poţi aprecia corect viitorul decât dacă priveşti obiectiv şi cu simţ critic trecutul şi te bucuri de ceea ce-ţi oferă prezentul. Dar ce-a fost, a fost (ieri); ce-o fi, o fi (mâine); dar acu-i acu’ (astăzi).

Dar poate că a venit timpul să închei, cum de altfel va veni şi vremea voastră să vă spuneţi părerea cu privire la problema de mai sus.

Dar faceţi pentru voi un minim efort! Dacă timpul inexorabil trece, ajutaţi-l măcar să treacă prin halta sufletului vostru, nu implacabil pe lângă!